Salvamontiștii argeșeni salvează viețile altora, în timp ce chiar viețile lor stau sub semnul întrebării de cele mai multe ori. Serviciul Salvamont din Argeș funcționează doar cu cinci angajați, iar restul până la 50 sunt voluntari. Și, cum e și normal, voluntarii sunt aceia care muncesc în altă parte pentru bani și care sunt salvatori montani, în week-end, că doar atunci pot.
Prin urmare, pe aceștia din urmă nu te poți baza, chiar dacă în sezon sunt intervenții zilnice, chiar și de câteva ori pe zi. Mașinile cu care se deplasează cei de la Câmpulung sunt niște Dacia Pick Up atât de vechi, că nici piese de schimb nu se mai găsesc, iar rugina le-a curpins pete tot. Noroc că legea a permis ca anul trecut să fie achiziționate două Duster pentru Pitești, iar la Curtea de Argeș, Nicu Pleșiță a achiziționat un Duster prin ONG-ul său.
Când vine vorba de salarii, lucrurile stau și mai rău. Un angajat câștigă 1000 lei pe lună, iar alocația zilnică de hrană a unui salvamontist este de 30 lei pe zi; cea mai mică din țară. În alte județe, aceasta ajunge la 100 lei, plus o indemnizație eparată pentru fiecare intervenți. Ambele sunt asigurate de către consiliile județene. Din cauza oamenilor puțini, de cele mai multe ori, zonele de munte sunt asigurate de către un singur om, și acela voluntar.

Formația Salvamont Câmpulung Muscel acționează din creasta principală a Făgărașului spre sud, din Curmătura Brătilei (N 45.34.926 E 024 56.208) până în sud vestul masivului Leaota, având masivul Iezer Păpușa și sudul masivului Piatra Craiului, după linia descrisă mai sus, începând cu aliniamentul vârful La Om (2.232 m) – Umerii Pietrei Craiului.
Are în administrare baza sezonieră refugiul Iezer (N 45.27.647, E 024.57.668 ). În acest perimetru se mai află refugiile Funduri și Grind, acestea fiind construite și administrate de Administrația Parcului Natural Piatra Craiului.
Formația Salvamont Curtea de Argeș actionează din creasta principală a Făgărașului spre sud, din muchia sudică a vârfului Iezerul Caprei (N 45.35.982 E 024.37.381) până în vârful Moldoveanu (N 45.35.970, E 024.44.169) coborând pe valea Vâlsanului.
Are în administrare refugiile Fereastra Zmeilor (N 45.35.835, E 024.39.042) refugiul Podu Giurgiului (N 45.35.57, E 024.40.53) și baza sezonieră Capra, care este construită și administrată de Asociația Salvamont Curtea de Argeș (N 45.34.991, E 024.37.768).
Formația intervine inclusiv pe versantul sudic al văii Capra, respectiv Argeș, până în localitatea Aref, pe Valea Buda și pe Valea Vâlsanului până în localitatea Brădet.
Formația Salvamont Nucșoara acționează din creasta principală a Făgărașului spre sud, din Vârful Moldoveanu (N 45.35.970 E 024.44.169), până în Curmătura Brătilei (N 45.34.926, E 024.56.208).
Are în administrare Baza Salvamont Nucșoara și refugiul Fereastra Mică.
Formația intervine dinspre vest din muchia Moliviș – Tuica – Picuiata, până în muchia care coboară din Curmătura Brătila – Oticu – Papau – sat Slatina.
Formația Salvamont Pitești acționează din creasta principală a Făgărașului spre sud, din muchia care se desprinde spre sud din Vârful Ciortea (N 45.34.426, E 024.29.152), până în muchia sudică a Vârfului Iezerul Caprei (N 45.35.982, E 024.37.381).
Are în administrare refugiul Scara (N 45.35.081, E 024.30.804) și baza permanentă COTA 2000 (N 45.35.392, E 024.37.516).
În acest perimetru se află și refugiul Călțun (N 45.35.072, E 024.34.447) care se află în zona noastră, dar este administrat de Salvamont Sibiu, autorul construcției.
Formația intervine pe Valea Topologului până în localitatea Sălătruc și pe versantul vestic al Văii Capra, respectiv Valea Argeșului, până î
localitatea Aref.


