Președinta SOS România, Diana Șoșoacă, a ieșit public cu o propunere radicală pentru depășirea crizei politice: formarea unui guvern minoritar AUR–SOS sau, în caz de blocaj, organizarea de alegeri anticipate.
Declarațiile au fost făcute în cadrul unei intervenții la B1 TV, unde Șoșoacă a susținut că actuala configurație parlamentară nu mai reflectă opțiunile reale ale electoratului și că sunt necesare soluții rapide și ferme pentru formarea unui Executiv funcțional.
„Eu, când am fost la Cotroceni, i-am spus lui Nicușor Dan că un guvern minoritar este soluția. Am mai avut o situație de acest gen în trecut și a funcționat foarte bine. Dar cred că până la urmă tot la anticipate vom ajunge”, a afirmat aceasta.
Lidera SOS a insistat asupra ideii unui parteneriat politic între Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) și SOS România, afirmând că un astfel de executiv ar putea scoate țara din criză.
„Mi-ar conveni un guvern SOS–AUR. Avem oameni foarte buni și specialiști. Cred că am putea face un guvern care să scoată România din criză și să mergem mai departe”, a declarat Șoșoacă.
În același timp, aceasta și-a exprimat disponibilitatea de a prelua funcția de prim-ministru, afirmând că ar putea conduce un astfel de Executiv.
„Aș prelua funcția de prim-ministru. Aș face România mare din nou, credeți-mă”, a spus ea.
Pe lângă varianta unui guvern comun AUR–SOS, Șoșoacă a avansat și scenariul alegerilor anticipate, pe care le consideră o soluție „mai viabilă” în contextul actual, argumentând că actuala structură parlamentară nu mai corespunde realității politice din țară.
„Ori guvern minoritar, ori anticipate. Mulți vorbesc de anticipate”, a concluzionat lidera SOS.


