Dincolo de cifrele seci și de comunicatele oficiale, România anului 2026 rămâne o țară în care sărăcia nu dispare, ci doar își schimbă forma. Datele publicate de Institutul Național de Statistică arată o realitate incomodă: milioane de oameni trăiesc în continuare sub presiunea lipsurilor, iar „scăderile” raportate sunt, mai degrabă, cosmetizări statistice decât semne ale unei redresări reale.
3,4 milioane de săraci. O țară întreagă la limită
În 2025, numărul persoanelor aflate în sărăcie relativă a fost de 3,468 milioane, cu o rată de 18,4%. Oficial, cifra este în ușoară scădere față de anul anterior. Neoficial, însă, vorbim despre aproape unul din cinci români care trăiește sub pragul de 24.435 lei pe an – adică la limita subzistenței.
Și mai grav este tabloul complet: 5,2 milioane de persoane – adică peste un sfert din populație (27,4%) – sunt expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială. Practic, România funcționează cu o masă critică de cetățeni vulnerabili, care trăiesc permanent la un pas de prăbușire.
Copiii și tinerii – generația sacrificată
Cele mai dure cifre vin din zona de vârstă care ar trebui să dea viitorul țării. Tinerii între 18 și 24 de ani au o rată a sărăciei de 25,8%, iar copiii (0-18 ani) ajung la 23,6%. În termeni simpli, unul din patru tineri este sărac.
Riscul de sărăcie sau excluziune socială (AROPE) urcă și mai mult: 34,2% la tinerii de 18-24 ani și 32,4% la copii. Este radiografia unei generații crescute în precaritate, fără resurse reale pentru a ieși din cercul vicios.
Familiile cu copii sunt cele mai lovite. Gospodăriile cu doi adulți și trei sau mai mulți copii au un risc de sărăcie de 50,2%, iar cele monoparentale ajung la 45,7%. Practic, a avea copii în România devine, pentru mulți, un factor de vulnerabilitate economică.
Femeile și vârstnicii, mai expuși decât restul populației
Inegalitățile persistă și pe criterii de gen. Femeile sunt mai afectate decât bărbații: 18,7% rată a sărăciei, comparativ cu 18%. Diferența pare mică, dar devine semnificativă în contextul altor indicatori: 55,9% dintre persoanele aflate în deprivare materială severă sunt femei.
Pentru vârstnici, situația ar deveni dramatică fără intervenția statului. Datele arată că, în lipsa pensiilor și a transferurilor sociale, 87,9% dintre persoanele de peste 65 de ani ar fi în sărăcie. Cu alte cuvinte, sistemul actual nu reduce sărăcia – o ține doar în frâu.
România cu două viteze: regiuni abandonate și enclave de prosperitate
Disparitățile regionale sunt la fel de dure. Sud-Estul conduce în topul sărăciei, cu o rată de 38%, urmat de Sud-Vest Oltenia, cu 36%. La polul opus, București-Ilfov înregistrează doar 13,6%.
Este imaginea unei Românii fragmentate: zone întregi rămase în urmă, dependente de ajutoare sociale, în timp ce capitala și împrejurimile funcționează într-o logică economică aproape separată.
Munca nu mai garantează ieșirea din sărăcie
Un alt semnal alarmant vine din zona ocupării. 16% dintre persoanele care muncesc sunt în risc de sărăcie sau excluziune socială. Cu alte cuvinte, salariul nu mai este o plasă de siguranță.
În paralel, 785.000 de persoane trăiesc în gospodării cu intensitate foarte redusă a muncii – unde activitatea profesională abia atinge 20% din potențial. Fenomenul este în creștere și afectează mai ales femeile.
Deprivarea severă: viața fără lucruri esențiale
Peste 3,16 milioane de români se confruntă cu deprivare materială și socială severă – adică nu își permit lucruri de bază: încălzire adecvată, hrană suficientă, plata facturilor sau activități sociale minime.
Cei mai afectați sunt copiii (21,1%) și vârstnicii (19,2%). Este o formă de sărăcie profundă, care nu mai ține doar de venituri, ci de lipsa accesului la o viață decentă.
403.000 de oameni, prinși în capcana totală
La capătul lanțului se află cei mai vulnerabili: aproximativ 403.000 de persoane se confruntă simultan cu toate cele trei forme majore de excluziune – sărăcie, deprivare severă și lipsa muncii. Aceștia sunt practic blocați într-o spirală din care ieșirea devine aproape imposibilă.
O scădere pe hârtie, o criză în realitate
Deși statisticile indică ușoare îmbunătățiri, imaginea de ansamblu rămâne una dură. România nu scapă de sărăcie – doar o administrează.
În spatele procentelor „în scădere” se află o realitate pe care cifrele nu o pot masca complet: o societate în care milioane de oameni trăiesc cu grija zilei de mâine, iar politicile sociale nu reușesc decât să amâne inevitabilul.
Iar întrebarea care rămâne este simplă și incomodă: cât timp mai poate funcționa o țară în care normalitatea înseamnă, pentru milioane de cetățeni, supraviețuirea?
