Pentru anul 2011, profesorii care vor participa la concursul de Titularizare, au ceva mai multe şanse să obţină un post. 45 de posturi titularizabile au fost scoase la concurs anul acesta, spre deosebire de numai 14 anul trecut. Majoritatea catedrelor sunt pentru profesorii de arte. Ca şi la Titularizarea din 2010, şi în acest an majoritatea posturilor sunt pentru cadrele didactice specializate în domeniul artelor.
1052 de posturi pentru suplinitori
Între 14 şi 24 iunie, cei care vor să ocupe aceste locuri vor trebui să-şi depună cererile la centrele unde se organizează concurs, respectiv la grupurile şcolare “Astra” şi “Ion Cantacuzino”, dar şi la Colegiul Naţional “Zinca Golescu”, toate din Piteşti. Examenul efectiv se va desfăşura la data de 12 iulie, urmând ca pe 14 iulie să fie afişate rezultatele.
“Avem cam la fiecare disciplină câte un post, însă cele mai multe, în jur de jumătate, sunt la arte, celelalte în învăţământul special şi sunt şi posturi pentru învăţători”, a explicat Gabriel Bratu, inspectorul general al ISJ Argeş. Pe lângă acestea, mai sunt încă 1052 de catedre pentru suplinitori.



