Aflată la volanul unui autoturism marca Peugeot 407, cu mulţi cai putere, proprietatea unui poliţist din Mioveni, Adrian Simion, o șoferiță a reuşit să îngrozească şoferii în trafic dar şi pe apropiaţii ei. Tânăra a produs un accident de circulaţie pe DN 73, pe raza comunei Schitu Goleşti, sat Lăzăreşti, din care a rezultat vătămarea corporală a şoferiţei. Fata se îndrepta dinspre Piteşti spre Câmpulung, iar pe un tronson de drum drept, după zona unde se organizează târgul săptămânal, șoferiţa se pare că a pierdut controlul volanului. Ea a intrat pe contrasens, a ieşit de pe partea carosabilă, iar după ce a ajuns pe pietriş, nu a mai putut controla maşina, s-a izbit de una din crucile de pe marginea drumului, şi-a continuat drumul s-a mai lovit de un stâlp din beton şi s-a orpit într-un şanţ. Din impact şi din ultima izbitură, maşina s-a şifonat pe partea dreaptă faţă, portiera s-a deschis, iar din ea a fost proiectat afară un tort. Fata s-a ales cu fractură la picioare şi numeroase echimoze pe corp, lovituri care, din fericire, nu îi pun viaţa în pericol.
Acrobaţii cu bolidul unui poliţist, pe DN 73
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
Niciun comentariu


