Suntem cei mai săraci locuitori ai Uniunii Europene, nu avem infrastructură, iar educaţia şi sănătatea sunt la pământ. Bunăstarea promisă de politicienii de pe la noi, fie ei de dreapta sau de stânga, rămâne un vis pentru 90% dintre români. În acelaşi timp, scandalurile politice ne amintesc de istoria anilor ’90 din America Latină, iar firmele se chinuie să reziste pe o piaţă din ce în ce mai nesigură.
Totul a început într-o duminică însorită de mai, 1990, când peste 80% dintre români l-au votat pe Ion Iliescu. În anii care au urmat, cea mai mare parte a bogăţiei ţării, de la lichidităţile moştenite de firmele de stat din epoca ceuaşistă, până la întreprinderi, case de patrimoniu şi terenuri mai de soi au ajuns pe mâna vechilor nomenclaturişti, a securiştilor sau, mai rău, a infractorilor de drept comun din ţară şi din străinătate. Visând că o vor duce bine la un moment dat, milioane de români şi-au pus speranţele în politicieni, lucru care a reprezentat un dezastru pentru noi. Într-adevăr, politicienii se fac vinovaţi, în mare parte, pentru situaţia în care se află România.
Totuşi, nu cred că Băsescu este vinovat pentru că Gigel nu a fost în stare să ia bacalaureatul anul acesta. Nu Ponta este vinovat pentru că nea Costică îşi bea banii din ajutorul social la cârciuma din sat sau că ţaţa Leana nu e în stare să-şi facă ordine în curte. Dincolo de rapturile economice ale politicienilor, principalii vinovaţi pentru sărăcia noastră suntem noi. Ce îi opreşte pe ţărani să se asocieze şi să creeze ferme moderne, care pot accesa şi fonduri europene? Ce îi opreşte pe meşteşugari să lucreze în cooperative private pentru a putea găsi pieţe interesate de produsele lor? Cum se face că multe firme caută oameni competenţi şi nu prea mai sunt de găsit? Sunt întrebări la care chiar noi trebuie să răspundem şi într-un viitor cât mai scurt, până ce acesta nu devine sumbru.
Lâncezeala în care au căzut cei mai mulţi dintre români face ca sărăcia să fie tot mai profundă. Avem obiceiul să dăm vina pe politicieni pentru orice se întâmplă în ţară, în schimb ne vindem votul pe mici, votăm pe cei care mint mai mult şi mai bine sau, mai rău, pur şi simplu nu ieşim la vot. În acelaşi timp, foarte mulţi dintre români visează, după 23 de ani de la căderea comunismului, că statul trebuie să le asigure bunăstarea mult visată. De aceea, avem sute de mii de asistaţi social care nu au produs nimic de o grămadă de timp, deşi sunt cât se poate de apţi să muncească.
Pentru aproape trei milioane de români, bunăstarea mult visată a fost descoperită pe meleaguri străine. Aceşti oameni nu numai că au reuşit să aibă un job rentabil pentru ei, dar au trimis miliarde şi rudelor din ţară. Drept răsplată, unii dintre politicieni au considerat de cuviinţă să îi scoată de pe listele electorale permanente, de parcă acei amărâţi au plecat din România de bine ce le era.
Meritocraţia ar putea rezolva oarecum problemele de ordin economic ale României. Din păcate, la ce sistem de valori avem, să nu ne aşteptăm că meritul va fi criteriul principal de accedere în societate. Cum majoritatea fătucilor de liceu visează să ajungă dive la Capatos şi să pună mâna pe un milionar în euro şi cum cei mai mulţi dintre puştani visează să devină copii ale lui Gigi Becali, pe cât de analfabeţi pe atât de bogaţi, va mai trece multă apă pe Dunăre până când vom vorbi de o naţiune bogată, măcar cu duhul.
