ORA 21.00: Primarul Florin Frătică a ieșit de la audieri. Nu s-a dispus reținerea acestuia, cercetările continuând.
ORA 17.00: În acest moment, primarul de la Bradu, Florin Frătică, se află la audieri, la sediul DIICOT Pitești. Surse judiciare au confirmat pentru publicația noastră faptul că învinuirile sunt suficient de grave, încât primarul să primească mandat de arest preventiv.
ORA 15.20: Acţiunea se desfăşoară în două dosare penale, fiind vizate nouă persoane, între care patru din Argeş, suspectate de săvârşirea mai multor infracţiuni precum abuz în serviciu contra intereselor publice,fals intelectual în legătură directă cu o faptă de corupţie, abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor, mită electorală,fals intelectual şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Primarul democrat liberal din comuna argeseana Bradu confirma ca este una dintre cele noua persoane care va fi audiate, dar se considera nevinovat, acuzatiile la adresa sa fiind nefondate, iar avocatul lui a declarat ca a venit la solicitarea edilului sef si nu exista niciun temei pentru dosar penal. Cele 9 persoane vizate, patru din localitatea Bradu,intre care si primarul PDL Florin Frătică,aflat la al doilea mandat şi cinci din Ilfov şi Olt vor fi duse la audieri la sediul Parchetului Judecătoriei Piteşti.
Surse judiciare spun ca acestea şi-ar fi făcut mutaţii în
comuna Bradu pentru a putea vota în această localitate la alegerile din
10 iunie a argeşeană Bradu, existând suspiciuni de fraudă electorală la
alegerile locale din iunie 2012.Astfel,primarul ar fi luat în spaţiu,la
locuinţa sa,22 de persoane din afara comunei,care astfel şi-au făcut
cărţi de identitate în localitate, pentru a putea vota la alegerile
locale,iar numărul persoanelor aduse din afara localităţii,cu mutaţie în
comună,ar fi de aproximativ 70.La alegerile locale din 10 iunie 2012,
Florin Frătică,candidat al Alianţei pentru Argeş şi Muscel (PDL şi
PNŢCD) pentru cel de-al doilea mandat de primar în comuna Bradu a
obţinut 53,79%,în timp
ce contracandidatul său de la USL a obţinut 40,06%.
ORA 12.30: Conform Mediafax, citat de către EVZ, Parchetele din Argeş şi Olt au decis sigiliarea primăriei din Bradu, în urma constatărilor mai multor nereguli care s-ar fi petrecut aici la alegerile de anul trecut. Primarul este acuzat că a oferit mită electorală.
Mascaţii vor efectua mai multe percheziţii la sediul Primăriei din Bradu. Nouă persoane suspectate în dosarul de fraudă electorală la alegerile locale din 2012 în localitatea argeşeană Bradu şi în care au loc percheziţii la sediul primăriei, fiind vizat şi primarul comunei, vor fi duse la audieri la Parchetul Judecătoriei Piteşti.
Potrivit unor surse citate de Medaifax, primarul ar fi luat în spaţiu, la locuinţa sa, 22 de persoane din afara comunei, care astfel şi-au făcut cărţi de identitate în localitate, pentru a putea vota la alegerile locale. Numărul persoanelor aduse din afara localităţii, cu mutaţie în comună, ar fi de aproximativ 70.
Primarul Florin Frătică, aflat la al doilea mandat, este învinuit în acest caz şi a fost chestionat de procurori.
„Este vorba de mai multe acuzaţii de mită electorală, însă eu mă consider nevinovat. Eu tot ce am făcut a fost să premiez mai multe cupluri din comună pentru că au împlinit 50 de ani de căsnicie. Există o hotărâre în acest caz de la consiliul local. Problema a apărut deoarece Zilele comunei Bradu, când noi facem aceste premieri, au coincis cu zilele alegerilor, iar contracandidaţii mei au depus o plângere”, a precizat primarul Frăţică, la postul B1 TV.
Ora 9.00: În urmă cu câteva minute, mai multe echipaje de poliție și procurori DIICOT au descins la Primăria Bradu, ofițerii sigilând mai multe încăperi și ridicând mai multe seturi de documente. Deocamdată, nu știm dacă primarului Florin Frătică i-a fost adusă, în mod oficial, vreo învinuire. Din primele informații, acțiunea procurorilor DIICOT are la bază o presupusă fraudare a alegerilor locale din iunie 2012, când Frătică a fost reales primar. De asemenea, conform portalului ProArges.ro, Frătică ar fi deturnat o parte din banii pentru alegerile locale din iunie 2012 către o asociație nonguvernamentală a amantei sale.
În acest moment, o echipă a portalului Argesplus.ro se află la Bradu, urmând a reveni cu amănunte.
Text și fotografie: Adrian Dragomir, Dan Badea, Mihai Neacșu plus agențiile de presă/publicațiile citate


