Ca şi cum fostul preşedinte al CJ Argeş, Constantin Nicolescu, nu ar fi avut suficiente dosare penale în data de 4 martie 2014 s-a mai procopsit cu încă o acuzaţie pentru o altă infracţiune. Procurorii DNA Piteşti au început ieri urmărirea penală faţă de Constantin Nicolescu, Mircea Drăghici şi 40 de primari din comunele argeşene.
Marea majoritate a acestora sunt reprezentanţi ai PSD Argeş. Aceştia sunt învinuiţi de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi un prejudiciu substanţial creat celor 45 de administraţii locale conduse de primarii incriminaţi.
În dosar sunt urmăriţi penal edilii următoarelor localităţi din judeţul Argeş: Curtea de Argeş, Mioveni, Topoloveni, Ţiţeşti, Mihăeşti, Nucşoara, Stâlpeni, Leordeni, Coşeşti, Budeasa, Miceşti, Nucşoara, Mozăceni, Morăreşti, Stolnici, Corbeni, Tigveni, Dragoslavele, Dâmbovicioara, Sălătrucu, Lunca Corbului, Vedea, Cocu, Cuca, Uda, Şuici, Mălureni, Stoieneşti, Băbana, Mărăcineni, Valea Danului, Cotmeana, Bughea de Sus, Brăduleţ, Rociu, Arefu, Cicăneşti, Merişani, Negraşi, Mioarele, Muşăteşti, Priboieni, Domneşti, Godeni, Corbi şi Cepari.
Cei doi lideri ai PSD Argeş sunt acuzaţi că, folosindu-se de autoritatea funcţiilor, i-au determinat pe primarii inculpaţi să accepte serviciile unei firme apropiate deputatului Mircea Drăghici. Numai că, aceste servicii au fost prestate deficitar şi, uneori, deloc. Cu toate acestea, primăriile au plătit servicii complete până la ultimul leu. Pentru a realiza aceste abuzuri, Mircea Drăghici a apelat la SC European Project Consulting SRL Bucureşti, care aparţinea unui apropiat de-al său. Această societate a angajat cu primăriile mai sus enumerate servicii de întocmire a unor strategii locale, cereri de finanţare şi implementare proiecte.
Societatea a încasat de la primăriile din localităţile respective o sumă de 3.786.804 lei, fără drept temei. Primarii au plătit contravaloarea unor lucrări eronate şi inutile la intervenţia fostului preşedinte al CJ Argeş, Constantin Nicolescu şi a deputatului Mircea Drăghici. Infracţiunea s-a consumat în perioada 2007-2010. Pentru ca treaba să fie completă, Mircea Drăghici a înfiinţat împreună cu o rudă de-a sa o firmă, SC Project Consulting Management SRL Piteşti,pentru a putea încasa comisioane de aşa-zisă consultanţă de la societatea prestatoare de servicii din Bucureşti.
În perioada 6 iunie 2008-20 octombrie 2010, Mircea Drăghici a fost asociat unic al firmei chiar dacă, în acelaşi timp, era şi deputat PSD de Argeş. Procurorii DNA Piteşti au declarat că, într-un timp relativ scurt, cei 47 de inculpaţi vor fi trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi acte de obţinere a unui folos necuvenit pentru sine şi pentru altul, în dauna bugetului local.
Aşteptăm finalizarea dosarului în Justiţie.


