La câteva zile după ce le-a făcut vânt liberalilor de la guvernare, Victor Ponta a strâns toată suflarea baronilor locali ai PSD la un restaurant din capitală şi le-a pus în faţă un Guvern nou nouţ. Fără să-şi consulte colegii pe marginea noului Executiv, preşedintele PSD şi-a umflat muşchii ca în vremea de tristă amintire a lui Adrian Năstase când ţara a fost guvernată după bunul plac al unui singur om şi în favoarea grupurilor de interese și a luat decizii doar în urma unor consultări cu tata socru. Se pare că Victor Ponta nu ştie să aleagă calea dialogului și acest fapt a fost limpede în urma acțiunii sale prin care i-a scos pe liberali de la guvernare.
Mai grav de atât este faptul că noul Guvern este profund ilegitim. Victor Ponta a ajuns prim-ministru în urma votului acordat de oameni în favoarea USL și cum această alianță politică nu mai există, nici el nu mai este îndreptățit să dețină funcția de premier. Din păcate pentru cetățenii României Ponta nu va pleca de bună voie din funcția de prim ministru, acum după ce s-a așezat confortabil în toate structurile statului. Partidul Mișcarea Populară, organizația Argeș trage un semnal de alarmă asupra acestui fapt îngrijorator pentru democrație și pentru independența instituțiilor statului român și critică alunecarea tot mai periculoasă spre autoritarism a lui Victor Ponta. Acest om trebuie oprit pânâ nu va subjuga PSD-ului toate instituțiile statului.
De asemenea, pentru a stopa atitudiune profund nedemocratică promovata de Victor Ponta, Partidul Mișcarea Populară, în conformitate cu conceptele parlamentare ale statului de drept, va ataca la Curtea Constituțională hotărârea legislativului de validare a Guvernului Ponta III din data de 4 martie. România are nevoie acum, mai mult ca oricând, de responsabilitate și de un comportamen moral din partea întregii clase politice.
Departamentul de Comunicare al PMP Argeș


