Start oficial pentru examenul maturității în județul Argeș. Sesiunea iunie–iulie a Bacalaureatului 2026 a debutat luni, 29 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română, într-un climat surprinzător de calm, fără incidente și fără eliminări.
Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Argeș, la această primă probă s-au înscris 3.929 de candidați, însă 55 dintre aceștia au absentat. În rest, examenul s-a desfășurat fără probleme, semn că, cel puțin la debut, regulile au fost respectate, iar tentațiile fraudării nu au făcut victime.
Calendarul probelor scrise continuă într-un ritm alert. Marți, 30 iunie, elevii susțin proba obligatorie a profilului, iar pe 2 iulie urmează proba la alegere a profilului și specializării – ultima confruntare înaintea verdictului final.
Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 7 iulie, până la ora 12:00, urmând ca în aceeași zi, dar și în intervalul 8–9 iulie, candidații să poată vizualiza lucrările și să depună contestații. Emoțiile se vor încheia definitiv pe 13 iulie, când vor fi publicate rezultatele finale.
Într-un sistem educațional adesea criticat pentru sincope și improvizații, debutul Bacalaureatului 2026 în Argeș vine ca o rară demonstrație de organizare fără fisuri. Rămâne de văzut dacă aceeași linie va fi păstrată până la final sau dacă presiunea rezultatelor va scoate la iveală problemele ascunse sub preș în fiecare an.


