Pe 15 iulie 1954, în îndepărtata Argentină, se năștea Mario Alberto Kempes. Douăzeci și patru de ani mai târziu, în vara lui 1978, acest atacant pletos cu alură de gladiator își trecea numele în eternitate: devenea campion mondial, golgheter și cel mai bun jucător al turneului final, după ce îngenunchea Olanda în finala de pe Monumental din Buenos Aires. Kempes era, în acel moment, regele incontestabil al fotbalului planetar.
Însă fotbalul are o geografie mistică. La doar patru luni după ce ridicase deasupra capului cea mai râvnită cupă a lumii, zeul Argentinei și al Valenciei avea să descopere că, pe un stadion cochet din România, ascuns printre stejarii bătrâni ai Piteștiului, domnea un alt tip de rege. Unul care nu avea nevoie de coroane de aur, ci doar de o minge pe care o struna ca nimeni altul.
Aceasta este povestea serii de 18 octombrie 1978, ziua în care Nicolae Dobrin i-a arătat „Matadorului” Kempes ce înseamnă geniul pur, boem și absolut.
Piteștiul sub asediu: 20.000 de inimi în Trivale
FC Argeș trecuse de grecii de la Panathinaikos și sorții i-au scos în cale gigantul spaniol Valencia în turul doi al Cupei UEFA. Pe hârtie, spaniolii erau favoriți cerți. Veneau cu bugetul, cu faima și, mai ales, cu proaspătul campion mondial.
În tribunele stadionului din Pitești, peste 20.000 de oameni se înghesuiau pe treptele de beton. Printre ei, Alexandru Manolescu, un tânăr piteștean de 24 de ani, trăia atmosfera cu sufletul la gură:
„Meciul era unul extrem de așteptat. Toate speranțele noastre erau puse în Nicolae Dobrin, care era în formă maximă în acea toamnă. Însă în același timp aveam mari emoții, știind că Valencia avea o echipă extrem de puternică, Kempes fiind un superstar incontestabil. În orice caz, se anunța un meci memorabil. Și chiar așa a fost. Însă Dobrin a fost vedeta, și nu Kempes!”
Minutul 10: „Gâscanul” deschide balul
Partida a început fără menajamente, iar Dobrin a avut nevoie de doar zece minute pentru a-și pune semnătura pe tabelă. O lovitură liberă acordată piteștenilor a fost transformată impecabil de „Gâscan”, trimițând tribunele în delir. Valencia a replicat în minutul 27 prin golul lui Saura, restabilind egalitatea, însă meciul nu se mai juca pe tabelă, ci în iarbă, acolo unde Dobrin începuse să-și picteze capodopera.
Pentru Dobrin, fotbalul nu era o corvoadă fizică, ci o formă de artă nonșalantă. Iar când Mario Kempes a încercat să-l blocheze, „Prințul din Trivale” i-a oferit prima lecție de magie autohtonă: mingea trimisă fin, cu mătase, printre picioarele campionului mondial. Stadionul a explodat într-un hohot de uimire și mândrie.
Duelul privirilor: Secunda în care timpul s-a oprit în loc
Cel mai frumos moment al serii, cel care a rămas întipărit în memoria celor prezenți ca o legendă urbană, s-a petrecut pe banda dreaptă.
Dobrin a primit o minge, iar Kempes, cu determinarea sud-americană specifică, s-a năpustit spre el pentru a-i închide unghiul. În loc să fugă, în loc să paseze grăbit, Dobrin s-a oprit. S-a oprit pur și simplu, cu talpa pe minge. Apoi, cu o drăcească aroganță de geniu, a împins ușor balonul doar câțiva centimetri în față, invitându-l, parcă, pe uriașul argentinian: „Ia-o, dacă poți!”
Pentru câteva secunde, peste Trivale s-a așternut o liniște hipnotică. Kempes s-a oprit și el. L-a privit pe român în ochi, a analizat relaxarea din postura lui Dobrin, a simțit că orice mișcare ar face ar însemna să fie din nou depășit și… a făcut doi pași înapoi, refuzând duelul.
A fost o capitulare tactică și o recunoaștere a superiorității artistice. Publicul, realizând dimensiunea psihologică a momentului, a izbucnit în urale. Dobrin nu doar că dribla adversarii, ci le confisca voința.
O înclinare în fața geniului: „Ești un mare jucător”
În minutul 72, Viorel Moiceanu a marcat golul de 2-1, aducând o victorie istorică pentru FC Argeș. Deși spaniolii aveau să întoarcă scorul în retur, câștigând cu 5-2 la Valencia, seara de 18 octombrie a rămas una de neprețuit.
La fluierul final, pe gazonul din Pitești, s-a consumat cel mai frumos act de fair-play din istoria fotbalului argeșean. Mario Kempes, campionul lumii, s-a îndreptat spre Nicolae Dobrin. S-a înclinat subtil în fața românului, i-a strâns mâna și i-a spus simplu, cu respect sincer:
„Ești un mare jucător!”
Dobrin nu a avut nevoie de Real Madrid (care l-a dorit cu insistență) și nici de strălucirea marilor metropole pentru a dovedi cine este. I-a fost de ajuns un petic de iarbă în Trivale și o minge, pe care a învârtit-o atât de frumos încât până și regii lumii au venit la Pitești să i se închine.
