Un accident rutier s-a produs în comuna Poiana Lacului, satul Gărdinești, unde două autoturisme au fost implicate într-o coliziune. O femeie a fost preluată de echipajul medical, după ce a suferit un traumatism la nivelul feței.
La locul accidentului au intervenit pompierii de la Pichetul Vedea și Detașamentul Pitești, pentru acordarea primului ajutor și asigurarea măsurilor specifice în astfel de situații.
În urma evenimentului, echipajul medical a preluat o persoană de sex feminin, care prezenta un traumatism la nivelul feței.
Pompierii au intervenit și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, astfel încât să fie eliminat riscul producerii unor alte incidente în urma accidentului.
Împrejurările exacte în care s-a produs coliziunea urmează să fie stabilite de polițiști.


