Peste 1,7 miliarde de lei. Atât însumează, potrivit unei analize publicate de Ziare.com, investițiile publice în opt stadioane construite sau aflate în construcție în mai multe orașe din România. Sunt arene moderne, unele spectaculoase, însă în jurul lor apare inevitabil întrebarea: cât de eficient au fost cheltuiți banii contribuabililor și cine va suporta costurile acestor investiții pe termen lung?
Lista este una care spune multe despre felul în care România a ales să investească în infrastructura sportivă.
La Pitești se construiește Stadionul „Nicolae Dobrin”, pentru care Compania Națională de Investiții indică o valoare contractată de 372,85 milioane de lei. FC Argeș, echipa care urmează să joace pe noua arenă, este în prezent în SuperLigă.
La Târgoviște, în paralel cu stadionul „Eugen Popescu”, modernizat cu aproximativ 15 milioane de euro, se construiește și „Dâmbovița Arena”, proiect estimat la 271,42 milioane de lei.
La Sibiu, Stadionul Municipal a presupus o investiție de aproximativ 211 milioane de lei, finanțată integral din bugetul local. Arena a găzduit meciuri de Liga 1 ale formației Hermannstadt, însă situația clubului s-a schimbat ulterior, iar echipa de seniori a ajuns să se retragă, clubul intrând în faliment.
La Târgu Jiu, Stadionul Municipal „Constantina Diță” a costat aproximativ 28 de milioane de euro, în timp ce la București, Stadionul Steaua a înghițit aproximativ 94,67 milioane de euro. Problema este că Steaua, în forma juridică actuală, nu are drept de promovare în SuperLigă.
La Timișoara, Arena „Eroii Timișoarei” a presupus o investiție de aproximativ 23 de milioane de euro, în timp ce la Turnu Măgurele stadionul municipal a costat aproximativ 3 milioane de euro.
În total, vorbim despre o sumă care trece de 330 de milioane de euro, echivalentul a peste 1,7 miliarde de lei.
Piteștiul, printre cele mai mari investiții
Din perspectiva Argeșului, cea mai importantă cifră este cea de 372,85 milioane de lei pentru Stadionul „Nicolae Dobrin”.
Noua arenă ar trebui să devină casa lui FC Argeș și unul dintre principalele obiective sportive ale Piteștiului. Investiția este însă una uriașă, iar întrebarea privind rentabilitatea ei nu poate fi evitată.
FC Argeș este acum în SuperLigă, ceea ce reprezintă un argument important în favoarea proiectului. Spre deosebire de alte orașe incluse în analiza citată, Piteștiul are o echipă cu tradiție, cu suporteri și cu o prezență constantă în fotbalul profesionist.
Dar un stadion modern nu se întreține singur.
După inaugurare vor exista costuri de funcționare, întreținere, pază, utilități și administrare. Pentru ca investiția să nu rămână doar o construcție impresionantă folosită câteva ore la două săptămâni, arena va trebui să producă și activitate: meciuri, concerte, evenimente, competiții și alte manifestări.
Problema nu este stadionul. Problema este ce faci cu el după ce îl construiești
Economistul Cristian Năsulea, citat de Ziare.com, consideră că investițiile publice masive în stadioane sunt dificil de justificat economic și atrage atenția asupra studiilor internaționale privind efectul acestor arene asupra economiilor locale.
Potrivit acestuia, cercetările analizate în literatura economică internațională arată că stadioanele nu generează automat dezvoltarea economică promisă de autorități, iar subvențiile publice pot depăși beneficiile economice obținute.
Există însă și un argument în sens contrar.
Un stadion modern nu trebuie judecat exclusiv prin numărul de spectatori de la meciurile de fotbal. O arenă poate găzdui concerte, festivaluri, competiții internaționale, evenimente pentru copii și juniori sau alte manifestări de amploare.
Problema reală este dacă autoritățile au construit aceste stadioane în funcție de necesitățile reale ale orașelor sau au pornit de la ideea că „mai mare și mai scump” înseamnă automat „mai bun”.
Steaua: aproape 95 de milioane de euro pentru o echipă care nu poate promova
Unul dintre cele mai controversate exemple este Stadionul Steaua din București.
Arena a costat aproximativ 94,67 milioane de euro, bani publici investiți într-o infrastructură modernă destinată clubului Steaua.
Numai că formația din Ghencea este club de drept public și, în actuala structură juridică, nu are dreptul să promoveze în SuperLigă.
Asta nu înseamnă că stadionul nu poate fi folosit. Arena poate găzdui meciuri, concerte și alte evenimente, iar echipa națională sau alte formații pot juca aici.
Însă rămâne întrebarea dacă este normal ca aproape 100 de milioane de euro din bani publici să fie investiți într-o infrastructură a cărei echipă principală nu poate ajunge în prima ligă.
Două stadioane pentru Târgoviște
Târgoviște oferă un alt exemplu interesant.
Orașul are stadionul „Eugen Popescu”, modernizat cu aproximativ 15 milioane de euro, iar în paralel este construită „Dâmbovița Arena”, cu o valoare de peste 271 de milioane de lei.
Ambele proiecte au legătură cu principala echipă de fotbal a orașului, Chindia Târgoviște.
Chindia evoluează în Liga a II-a și are drept de promovare, însă întrebarea este cât de eficient poate utiliza un oraș de dimensiunea Târgoviștei două infrastructuri sportive importante.
Iar problema nu este doar construcția.
După inaugurare începe adevărata factură.
Stadionul nu garantează un club sănătos
Poate cel mai bun exemplu este Sibiu.
Municipalitatea a investit peste 200 de milioane de lei în Stadionul Municipal, o arenă care a găzduit fotbal de primă ligă și care a reprezentat pentru câțiva ani casa lui Hermannstadt.
Ulterior, însă, situația clubului s-a deteriorat.
Asta demonstrează o realitate simplă: poți construi un stadion de zeci sau sute de milioane de lei, dar nu poți construi cu beton și tribune un club sănătos financiar.
Un club poate retrograda, poate pierde finanțarea, poate intra în insolvență sau chiar poate dispărea. Stadionul rămâne însă în patrimoniul comunității, iar factura pentru întreținerea lui continuă.
Banii puteau merge și către baze sportive, copii și juniori
O altă întrebare ridicată de specialiști este dacă România a pus prea mult accent pe arenele pentru echipele de seniori și prea puțin pe infrastructura de pregătire.
Un stadion de 15.000 sau 20.000 de locuri este spectaculos, dar performanța nu începe în tribune.
Ea începe pe terenurile de antrenament, în academii, în centrele pentru copii și juniori, în săli, în centre de recuperare și în infrastructura de pregătire.
România are încă numeroase localități în care copiii se antrenează pe terenuri improprii, în timp ce milioane de euro sunt investiți în arene moderne.
Asta nu înseamnă că România nu avea nevoie de stadioane noi. Avea.
Întrebarea este dacă avea nevoie de atât de multe, atât de mari și atât de scumpe.
Cine plătește nota după inaugurare?
Aceasta este, probabil, întrebarea pe care ar trebui să o pună autoritățile înaintea oricărei inaugurări cu panglici și discursuri.
Construirea unui stadion este doar începutul.
După aceea vin utilitățile, personalul, mentenanța, gazonul, instalațiile, securitatea, curățenia, reparațiile și modernizările permanente.
Dacă stadionul nu produce suficientă activitate, toate aceste costuri ajung, într-o formă sau alta, tot în sarcina contribuabililor.
De aceea, adevărata măsură a unei investiții publice nu este fotografia de la inaugurare.
Este ceea ce se întâmplă cu acea investiție după cinci, zece sau douăzeci de ani.
Iar cele peste 1,7 miliarde de lei cheltuite pentru cele opt arene reprezintă o sumă suficient de mare pentru ca România să-și pună serios întrebarea dacă a construit doar stadioane sau a construit și un model sustenabil pentru sportul românesc.
