Dan Badea, George Stăncescu
Din păcate, Piteştiul nu este unul dintre oraşele mari ale ţării care se poate lăuda cu o arhitectură de invidiat. Demolările, din anii 60-70, făcute prin mijloace violente de către regimul comunist, au fost completate de construcţiile haotice postrevoluţionare. Puţinele clădiri monument-istoric din Piteşti au fost „maltratate”, ajungându-se până acolo încât clădiri de secole XVIII-XIX au fost dotate cu termopane şi gled. În rândurile următoare, veţi citi despre câteva cazuri cutremurătoare privind indisciplina în construcţii, generată chiar de către cei care ar fi trebuit să vegheze la respectarea legii: funcţionarii Primăriei Piteşti.
Construcţii din zilele noastre, ca în stilul gotic
Săptămâna trecută, mai mulţi locuitori ai cartierului Găvana III au venit la sediul publicaţiei noastre pentru a se plânge de nişte necazuri legate de apartamentele în care locuiesc. Ei sunt locatari ai blocului C11 şi reclamă un presupus abuz comis de proprietarul unui bloc de locuinţe aşezat în vecinătatea blocului în care ei îşi au apartamentele. Blocul C11, având o configuraţie de P+6, a fost construit în 2008 de societatea Nova Construct Bucureşti. Apartamentele cu un confort destul de atrăgător au fost vândute, majoritatea, înaintea finalizării lucrărilor de construcţie. Protestatarii susţin că, până în vara anului trecut (2011), lucrurile au decurs în mod normal, locatarii blocului fiind foarte mulţumiţi de calitatea apartamentelor cumpărate. În vara anului 2011, în imediata vecinătate a blocului C11, S.C. Daniela Construcţii, administrată de cetăţeanul român de origine italiană Inqueto Nicola, a demarat lucrările de construire a unui alt bloc de locuinţe P+3. După ce lucrările au fost terminate, locatarii din apartamentele situate în primele trei niveluri ale blocului C11 au constatat că noua construcţie este prea apropiată de locuinţele lor şi că le obturează toată lumina de la soare pe întreg parcursul zilei. Aceiaşi locatari susţin că proprietarul noului bloc nu a respectat distanţa legală, prevăzută în legea urbanismului, între cele două clădiri. Ei afirmă că, blocul lor având o înălţime de 23 de metri, distanţa dintre cele două construcţii ar fi trebuit să fie de 11,5 m, pe câtă vreme această distanţă măsoară, de fapt, doar 7,14 m. Mai mult decât atât, balcoanele fiind construite în afară, între două balcoane vecine rămâne o distanţă de numai 4 m. În opinia lor, toate aceste aspecte constituie încălcări flagrante ale legii urbanismului, iar ei sunt prejudiciaţi de apropierea nefirească între cele două clădiri. Locatarii nemulţumiţi din blocul C11 ne-au declarat că, din cauza obturării luminii de la soare, sunt nevoiţi să ţină lumina aprinsă pe parcursul întregii zile.
„Eu am respectat riguros autorizaţia de construcţie”
Administratorul S.C. Daniela Construcţii şi proprietar al apartamentelor construite în blocul împricinat, Inquesto Nicola, ne-a declarat că el deţine autorizaţie de construire şi că a respectat-o cu mare rigurozitate. După ce ne-a arătat autorizaţia şi celelalte documente, am fost de acord că investitorul italian nu s-a abătut cu nimic de la proiectul aprobat. „Eu am avut autorizaţie pentru P+5 şi am construit P+3 tocmai pentru a nu produce disconfort vecinilor din blocul C 11”, susţine proprietarul noii clădiri. „Eu am autorizaţie şi pentru 20 de locuri de parcare şi am construit şi adăpost pentru protecţia civilă”, a continuat investitorul italian. Şi, într-adevăr, toate actele oficiale prezentate de Inqueto Nicola demonstrează veridicitatea susţinerilor acestuia.
Regulamentul de urbanism general este suficient de flexibil
La Primăria Piteşti am stat de vorbă cu arhitectul şef Ştefan Mihăiţă Zdrafcu. Acesta ne-a spus că cele două clădiri au fost aşezate atât de aproape încât a existat un Plan de Urbanism Zonal (PUZ), obţinut puţin forţat, care a permis diminuarea distanţei dintre două imobile, prevăzută în normele de Urbanism. „O parte din vină o poartă şi constructorul blocului C11, care avea prevăzut în proiect să includă balcoanele cu sticlă mată pentru a nu avea vedere directă în apartamentele din noul imobil”, ne-a declarat arhitectul şef al Piteştiului. În acelaşi context, Ştefan Zdrafcu a spus că domnia sa a venit la primărie, pe funcţia de arhitect şef, în data de 15 martie 2011, iar la acea dată nu se mai putea face nimic pentru a îndrepta lucrurile. A adăugat că proprietarul italian a obţinut şi un Plan de Urbanism de Detaliu (PUD) prin care constructorul noului bloc de locuinţe a obţinut aprobarea de a ridica noul imobil în condiţiile date. În opinia sa, locatarii nemulţumiţi de vecinătatea prea intimă a imobilului incriminat se pot adresa instanţelor de judecată şi pot chema în garanţie pe cel care le-a vândut apartamentele fără să-i informeze că există un PUD şi un PUZ în conformitate cu care urmează să se mai construiască încă un imobil la o distanţă de numai 7,14 m de blocul lor.
Plan urbanistic conceput prost de la început
Nu numai cartierele noi ale Piteştiului se confruntă cu astfel de situaţii. Astfel de enormităţi pot fi văzute, în Piteşti, la tot pasul. Ne putem referi aici la noul bloc de locuinţe de lângă Liceul Economic, la clădirile din sticlă şi beton de lângă clădirile monument istoric, din zona Egalităţii, la haosul arhitectonic de pe strada Târgu din Vale, iar lista poate continua.
„Toţi îl înjură pe Ceauşescu că a făcut blocuri înghesuite, dar astea măcar erau construite la cel puţin 20 de metri distanţă unele de altele. Acum, în Piteşti, sunt cazuri în care se construiesc blocuri la 3 metri unele de altele, de poţi juca table cu vecinul din celălalt bloc. Acest lucru denotă iresponsabilitate a primăriei. Îşi bat joc de noi şi de copiii noştri, deoarece ei vor trăi mai mult în acest haos,” a declarat inginerul Paul Velicu, administratorul unei firme de consultanţă în construcţii din Piteşti.
În timp ce unii dintre marii „dezvoltatori” imobiliari ai Piteştiului au obţinut lesne autorizaţii de construcţie de la Primăria Piteşti, ştim cu toţii cum, pentru a transforma acest oraş în unul specific Asiei de Sud-Est sau Africii Centrale, călugării de la Schitul din Trivale aşteaptă să obţină o autorizaţie de construcţie pentru o amărâtă de clopotniţă, de ani buni. Clopotniţa ar fi fost construită în interiorul curţii mânăstirii şi nu ar fi deranjat pe nimeni. Din păcate, credincioşii sunt chemaţi la slujbă cu un clopot agăţat în copac.




