Cui îi este frică de Mişcarea Populară? În mod paradoxal, în zilele care au trecut, primele atacuri la adresa uniunii politice sub numele Mişcarea Populară nu au venit din partea adversarilor PDL-ului, ci chiar din interiorul acestui partid. Să-i amintim în acest sens pe Ioan Oltean sau pe Vasile Blaga, care au considerat inoportună „trădarea” brand-ului PDL. Argumentele invocate, în general, sunt două, hai să le numim „argumentul al fidelităţii” faţă de partid şi „argumentul travestiri politice”.
În sprijinul primului argument sunt aduse temeiuri şi probe de ordin sentimental, chiar identitar, de genul celor care se aduc atunci când ţi se cere să-ţi justifici meritele, a se citi eficacitatea, prin ceva de genul „sunt bun pentru că sunt oltean, ardelean, moldovean, bănăţean etc.”. Nu ştiu de ce, în asemenea cazuri, îmi vin în minte doi politicieni de prin arealul pitoresc al social-democraţiei româneşti de Oltenia, care au dat chiar astfel de „argumente” stupide cândva, Vasile Văcaru şi Nicolae Mischie. Amândoi, parlamentari odinioară de Gorj, parcă. În plus, Mischie a rămas celebru prin balada compusă de sluga sa, pardon!, subalternul său la Consiliul Judeţean, care îi cânta la ureche şefului „Nea Mischie, nea Mischie, te cunoaşte-o Românie!” de-i tremurau acestuia şuncile pe el de bucurie. Diferenţa, în cazul de faţă, este că cei doi pedelişti nu sunt olteni, ci ardeleni, şi ar putea fi scuzaţi pentru că se prind mai greu care este ,,trendul” prin ţară şi prin lume.
Al doilea argument, cel al travestirii, face apel la pudoare şi la teama de a nu fi demascat ca un proiect neserios, că ar fi un joc de-a „v-aţi ascunselea”, făcut aşa de conjunctură sub presiunea iminentelor alegeri. Hai să spunem că acesta din urmă ar putea fi mai serios şi ar reflecta oarece consecvenţă şi demnitate, deşi nu cred că asta-i frământă pe mulţi dintre opozanţii faţă de acest proiect din PDL.
Adevărul s-ar putea să fie mult mai prozaic. El este legat de prezervarea poziţiilor de putere din partid. Cu alte cuvinte, aceşti vulpoi bătrâni îşi dau seama că prin invitarea în casa lor a altor partide şi personaje este posibil să li se diminueze porţia de putere şi de decizie în noua entitate, ca în anumite funcţii să fie promovaţi tineri, care să corespundă unui nou mod de a face politică în România. Mă refer la personaje precum Mihai Răzvan Ungureanu, Mihai Neamţu, Cristian Preda etc. Unii dintre ei, impuşi deja de Traian Băsescu sau poate de altcineva şi care le stau în gât mai vechilor deţinători ai puterii din PDL.
Ceea ce nu înţeleg aceşti oponenţi este că politica veritabilă, cel puţin într-o societate în căutare de repere politice identitare, înseamnă nu inerţie, ci inovaţie. Adevărul este că aceste vehicule, partidele politice româneşti, PRM, PNL, PSD, PDL, chiar UDMR, ca să le luăm doar pe cel mai importante, şi-au atins limita de utilizare şi sunt în uzură morală. Trăim într-o lume din ce în ce mai inovativă, mai ales la nivel politic, vezi proiectul UE, regionalizarea etc., iar noi ne agăţăm de brandurile de tinichea a unor produse deja depăşite.
De ce să nu se încerce? Ceea ce poate apărea ca o mişcare conjuncturală s-ar putea dovedi mai târziu o mişcare plină de consistenţă şi eficacitate. În fond, până ce actualul PSD să obosească politic, eficient altcândva, nu a făcut acelaşi lucru? Mai întâi a fost FSN, apoi PDSR, ca în cele din urmă să ajungă PSD, care pare a fi capul de linie şi limita acestui partid de stânga.
În schimb, culoarul de dreapta din România încă este nedefinit, din fericire. Ceea ce înseamnă că se pot propune şi alte variante mai fericite, mai ales că în acest proiect au fost atrase şi forţe politice cu reale valenţe de dreapta precum PNŢ-CD.
Cred că acest proiect va căpăta viaţă, mai devreme sau mai târziu, tocmai pentru că este destul de raţional şi nu doar conjunctural. Probabil la alegerile locale nu, dar la alegerile generale din toamnă da.
