După ce sistemul comunist şi-a dovedit ineficienţa, iar cel capitalist a dat semne de oboseală, cineva mi-a spus că, undeva în Estul Europei, e o ţară minunată, unde cele două sisteme, în violenţa de a se anula reciproc, coexistă în fiecare judeţ, în fiece sat şi în orice familie. Chiar şi în orice suflet, îmi şoptea cineva, la un moment dat… Ca orice călător curios, m-am îndreptat spre acea ţară, ca să regăsesc un sistem care să reprezinte un punct de reper pentru tot ceea ce speră rasa umană.
La hotarele acestei ţări, nu am regăsit exigenţa grănicerilor americani, care îmi cereau mereu, când mă duceam în Mexic, acte peste acte, mă controlau de droguri şi chiar la export de tehnologie… Nu, nu am găsit nimic din răutatea americană! La graniţa cu această frumoasă ţară, Icaria, doi vameşi înalţi ca brazii mi-au cerut 300 de euro, doar pentru a trece din est câteva baxuri de ţigări. Le-am oferit doar 200 şi, după ce au zâmbit că nu merită să-şi vândă ţara doar pe atât, le-am mai dat 3 cartuşe de Kent de Ucraina, pentru a pătrunde pe acest pământ fantasmagoric. Şi am ajuns în Icaria…
După ce am intrat în vorbă cu locuitorii acestui pământ binecuvântat, am aflat că numai clasele inferioare ale societăţii plătesc impozite. Cu o simplă „atenţie”, poţi rezolva multe aici. Nu trebuie să îţi mai baţi capul plătind una sau alta, cu o simplă taxă, unde trebuie, ai rezolvat totul…
Dragă prietene, ca să vezi cât de frumoasă e Icaria, află că un soldat al acestei patrii poate ieşi la pensie la 40 de ani, poate primi foarte multe salarii compensatorii, o pensie de sute sau chiar mii de euro… Dacă statul încearcă să le micşoreze pensia, aceşti militari norocoşi pot protesta şi pot fi, în continuare, beneficiarii unor venituri frumoase! Şi noi plăteam zeci de ani contribuţii la stat şi asigurări private să ne plimbăm la bătrâneţe!
Află, prietene, cât de ieftină e viaţa aici, în Icaria! Cu munca mea pe o jumătate de zi, în costisitoarele noastre ţări, ne putem permite în Icaria cele mai frumoase femei, unele dintre ele putând să ne fie nepoate! Nu trebuie decât să dăm 50 de cenţi pe un suc, să venim cu o maşină occidentală veche de 15 ani şi gata! Sunt ieftine şi uşuratice icariencele, prietene!
Să vezi cum e presa aici, prietene! Libertatea e atât de mare în această ţară, încât foştii turnători au acum televiziuni şi ziare, prin care pot jigni puterea fără niciun fel de scrupule! Dragă John, mai ţii minte cum a venit FBI-ul peste noi când am scris pe un site că evenimentele de la 9/11 2001 au fost mâna evreilor şi a lui Bush? Cât am mai stat la zdup! Doi ani? Aici, în Icaria, până şi poeţii fără liceu au dreptul să facă presă! Nici nu am ajuns bine, că m-a acostat un icarian la 50 de ani, care mi-a cerut bani ca să publice o carte şi pentru o ciorbă de burtă. După ce ne-am despărţit, din întâmplare, plecase cu laptopul meu! Am înţeles că nu e vorba de furt, ci de exprimarea unei trepanaţii lirice…
PS: Pentru necunoscatori, ce este Icaria…



Inainte de etc nu se pune virgula, bai limbi in fund! Dupa facultati, vorba lui Moromete!