Ieri, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au reținut un bărbat în vârstă de 41 de ani din Moșoaia, pentru amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.
„Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 22 aprilie 2021, bărbatul ar fi amenințat cu moartea un bărbat pe care nu-l cunoștea, în timp ce se afla pe strada Târgu din Vale din Pitești. După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive” potrivit IPJ Argeș.