În ziua de 21 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în care se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce, și au reținut un bărbat de 32 de ani, din Pitești.
În ziua de 17 iulie a.c., cel în cauză a condus un autoturism pe strada Carol Davila din Pitești, iar în momentul în care polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au efectuat semnal regulamentar de oprire, bărbatul a fugit și a abandonat autoturismul.
De asemenea, din verificări s-a stabilit faptul că, bărbatul ar fi condus autovehiculul pe drumurile publice, în repetate rânduri, deși avea dreptul de a conduce suspendat. După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive, transmite IPJ Argeș.