La a doua probă scrisă a examenului național de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2021 (Matematică și istorie) în județul Argeș au fost prezenți 4058 de candidați, 2778 susținând proba la matematică, iar 1280 proba la istorie. Pentru tentativă de fraudă, astăzi a fost eliminat un singur candidat. Acesta nu va mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.
Subiectele și baremul de corectare vor fi publicate la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație. Celelalte probe se vor desfășura conform următorului calendar:
-miercuri, 30 iunie – proba la alegere a profilului și a specializării
-joi, 1 iulie – Limba și literatura maternă
Primele rezultate vor fi afișate în data de 5 iulie, până la ora 12:00. Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a solutionării contestației poate modifica, după caz,nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie, potrivit unui comunicat emis de Inspectoratul Școlar Județean Argeș.