Un bărbat de 29 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, după ce a furat două biciclete din scări de bloc. Furturile au avut loc în orașul Costești.
„În ziua de 21 februarie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Costești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, și au identificat și reținut un bărbat de 29 de ani, cu antecedente penale.
Din cercetări, s-a stabilit că în noaptea de 19 spre 20 februarie a.c., cel în cauză ar fi sustras o bicicletă de pe scara unui bloc din Costești.
De asemenea, din cercetări, s-a stabilit că cel în cauză ar fi sustras și o altă bicicletă de pe scara unui bloc din Costești, în noaptea de 09 spre 10 iunie 2022.
Prejudiciul, în valoare totală de aproximativ 1.700 de lei, a fost recuperat și restituit persoanelor vătămate.
În ziua de 21 februarie, după administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale”, transmite IPJ Argeș.