În ziua de 11 mai a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, și au reținut un bărbat de 34 de ani, din Topoloveni.
Din cercetări s-a stabilit că, în perioada ianuarie-mai a.c., bărbatul ar fi sustras, mai multe bunuri, în valoare totală de aproape 3.000 de lei, din magazine situate în centre comerciale de pe raza localității Bradu.
Pentru administrarea probatoriului, în ziua de 11 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Orașului Topoloveni și cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, au efectuat două percheziții domiciliare, la locuințele celui în cauză, din localitățile Topoloveni și Rătești, de unde au ridicat mai multe obiecte cu valoare probatorie. În ziua de 11 mai a.c., după administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunerea de dispunere a unei măsuri preventive, potrivit IPJ Argeș.