O mașină s-a izbit de un cap de pod noaptea trecută, aproape de ora 01:00. Accidentul a avut loc în comuna Rociu, strada Serbănești, fiind soldat cu două victime transportate la spital.
„În urma evenimentului au rezultat două victime, preluate de către echipajele medicale. Paramedicii SMURD au monitorizat și transportat la spital o persoană de sex feminin, în vârstă de 23 de ani, care prezenta suspiciune de fractură la membrul superior drept”, informează ISU Argeș.