Foto: Mihai Neacşu
Un piteştean din cartierul Prundu a fost găsit decedat în casă de către pompierii care au fost nevoiţi să spargă uşa apartamentului pentru a intra. Vecinii sunt cei care au realizat că omul a păţit ceva atunci când au simţit mirosul puternic emanat în preajma apartamentului său şi au chemat pompierii şi poliţia la faţa locului, în cursul zilei de vineri, 8 iunie. Trupul îi intrase deja în putrefacţie atunci când a fost descoperit, iar sângele se scursese în faţa scării. Tudor Nanciu avea 60 de ani, era pensionar şi lucrase ca inginer. Trăia singur şi era foarte izolat. Se pare că bărbatul a suferit un atac de cord pe balcon şi acolo şi-a dat şi ultima suflare. Trupul său a fost ridicat de către echipajul de la IML pentru efectuarea necropsiei şi a stabilirii exacte a cauzei morţii sale.






