Una dintre cele mai frumoase comune din Argeş, atât ca arhitectură, cât şi ca relief, Sălătrucu, şi-a sărbătorit astăzi prima atestare documentară. Evenimentul s-a desfăşurat la căminul cultural de la Sălătrucu de Jos, clădire renovată şi dotată recent prin accesarea de fonduri europene.
Cu puţin înaintea prânzului, primarul Nicolae Langer şi-a întâmpinat oaspeţii-săteni, fii ai satului plecaţi de decenii în cele patru zări şi ofocialităţi judeţene.
Printre numele importante care au onorat evenimentul s-au numărat Florin Tecău, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, deputatul Radu Vasilică şi preşedintele PSD Argeş, senatorul Şerban Valeca. În discursurile lor, toate oficialităţile au punctat importanţa dezvoltării economice şi culturale ale comunităţilor locale, precum şi etapele realizate din drumul lung de parcurs pentru ca satul românesc să beneficieze de toate elementele de civilizaţie specifice începutului de secol XXI.
Primarul Nicolae Langer a prezentat celor din sală lista cu obiectivele realizate de instituţia pe care o conduce, printre acestea numărându-se reabilitarea şi dotarea unei şcoli şi a două cămine culturale, precum şi modernizarea unor drumuri comunale.
Ulterior, acesta a premiat 11 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie şi 14 săteni care au ajuns la venerabila vârstă de 83 de ani.
Evenimentul a continuat cu o masă copioasă, din care nu au lipsit brânza la burduf, pastrama de oaie, ţuica de munte şi nişte prăjituri extraordinare.


