Pentru a o convinge pe fosta prietenă să reia relația cu el, un bărbat din Pitești a găsit o metodă „romantică”. În locul unei declarații de dragoste, îndrăgostitul a șantajat – o cu imagini în ipostaze indecente și i- a supravegheat locuința, telefonandu – o și trimițându-i mesaje. În schimbul împăcării, a primit o reținere pentru 24 de ore pe bază de ordonanță.
„În ziua de 26 ianuarie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de șantaj, hărțuire și încălcarea măsurilor stabilite prin ordin de protecție, și au reținut un bărbat de 34 de ani, din Pitești.
Din cercetări s-a stabilit că în luna iunie 2022, cel în cauză ar fi amenințat persoana vătămată cu divulgarea unor imagini în ipostaze indecente, cu scopul de a o determina pe aceasta să reia relația cu el. De asemenea, în perioada decembrie 2021 – 04 septembrie 2022, ar fi urmărit persoana vătămată și supravegheat locuința, fără un interes legitim, cauzându-i astfel o stare de temere, totodată contactând telefonic persoana vătămată și transmițându-i mesaje, care prin frecvență și conținut i-au produs o stare de temere. Totodată, în perioada octombrie 2022 – ianuarie 2023, ulterior emiterii unui ordin de protecție de către Judecătoria Pitești, ar fi încălcat obligațiile dispuse de instanță, prin contactarea persoanei vătămate prin intermediul rețelelor de comunicare la distanță, precum și prin încălcarea obligației de a păstra o distanță minimă de 300 metri față de persoana vătămată și față de traseul de deplasare al aceteia între locuință și locul de muncă.
În baza unui mandat de aducere, cu sprijinul polițiștilor Secției 2 Poliție Pitești, cel în cauză a fost condus la sediul poliției, iar după administrarea probatoriului, bărbatul de 34 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Urmează ca în cursul zilei de astăzi, 27 ianuarie, să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, transmite IPJ Argeș.