Un grav accident a avut loc astăzi, în comuna argeșeană Lerești. În urma lui, trei tineri au ajuns la spital. Totul s-a întâmplat după ce mașina condusă de unul dintre tineri a intrat într-un cap de pod. Pompierii asigurat măsurile specifice de prevenire ale incendiilor, iar paramedicii SMURD, alături de un echipaj al SAJ, acordă îngrijiri medicale la două persoane de sex masculin, cu vârstele de aproximativ 18 ani și la o femeie de 19 ani. Toate cele trei victime au fost transportate la spital. Paramedicii SMURD au preluat persoana de sex feminin, în vârstă de 19 ani, care acuza dureri la membrul superior drept, și pe una din persoanele de sex masculin, în vârstă de 18 ani, care se lovise în zona feței.