UPDATE: „Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, a rezultat că, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, un tânăr de 20 de ani, din Mălureni, care conducea un autoturism pe DJ 703K, pe raza comunei Budeasa, din direcția Mușătești spre Mălureni, în curbă ușoară la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ieșind în afara carosabilului, unde s-a răsturnat.
La fața locului au fost efectuate manevre de resuscitare de către echipajele medicale, cel în cauză fiind preluat și transportat la spital.
În cauză urmează să fie întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc”, transmite IPJ Argeș.
Un accident rutier grav a avut în urmă cu puțin timp în comuna Budeasa, Calotesti. O mașină s-a răsturnat, iar o persoană este în stare gravă. Echipajele medicale efectuează manevre de resuscitare. La fața locului intervin pompierii cu o autospecială de intervenție, o autospecială de descarcerare și două echipaje SMURD de terapie intensiva mobilă și prim ajutor calificat. Revenim cu detalii!