Un accident rutier s-a produs miercuri dimineață, 2 septembrie, în comuna Valea Mare Pravăț, județul Argeș. În eveniment a fost implicat un singur autoturism, care, din primele informații, a lovit o glisieră de protecție.
La fața locului au fost mobilizate două echipaje de pompieri, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș, paramedicii SMURD au acordat asistență unei persoane de sex feminin, care a suferit un atac de panică în urma accidentului.
Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime grav rănite, cel puțin conform informațiilor disponibile în acest moment.
Pompierii au asigurat și măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor la locul producerii accidentului, pentru eliminarea eventualelor riscuri generate de autoturismul implicat.
Cauzele și împrejurările exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite.


