Un șofer băut din Drobeta Turn Severin a provocat ieri un accident rutier, în comuna Albota. Sub influența băuturilor alcoolice, acesta a lovit o altă mașină, iar polițiștii i-au întocmit dosar penal.
„În urma verificărilor preliminare efectuate de polițiștii rutieri, s-a stabilit că un bărbat de 28 de ani, din Drobeta Turnu Severin, care conducea un autoturism, pe DN 65, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un alt autoturism. În urma evenimentului, nicio persoană nu a suferit leziuni. Bărbatul a fost testată cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportată la spital, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal”, transmite IPJ Argeș.