Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea a finalizat acțiunea de verificare a salubrizării cursurilor de apă ce traversează județul. Verificările au fost efectuate de comisii mixte din care au făcut parte reprezentanții ABAAV, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ai Gărzii de Mediu. S-a urmărit modul în care au fost realizate și întreținute șanțurile și rigolele de scurgere a apei pluviale în cele 102 localități argeșene, modul în care au fost salubrizate cursurile râurilor, existența depozitelor de deșeuri și de material lemnos pe malul apei, pe torenții care se formează în apropierea zonelor locuite și în secțiunea de scurgere a podurilor și podețelor.
În localitățile în care au fost constatate probleme, au fost date termene până la care autoritățile locale să salubrizeze cursurile de apă și să decolmateze șanțurile și rigolele. După expirarea termenelor comisiile vor reveni pentru a vedea dacă măsurile dispuse au fost aplicate.
“În 80 % din localitățile verificate s-a constatat existența unor depozite de material lemnos dar și de gunoi, în cantități mai mici sau mai mari. Nu au fost aplicate amenzi ci s-a dispus remedierea situației. La fel s-a procedat și în localitățile unde șanțurile și rigolele erau colmatate. ”- Dumitru Ciobanu, director Administrația Bazinală de Apă Argeș- Vedea.


