România fierbe după rezultatele „suprinzătoare” ale alegerilor europarlamentare, dar mai ales după arestarea lui Dragnea. Presa vuiește, reziștii jubilează, Iohannis anunță cu surle și trâmbițe victoria PNL. La PSD se trag clopotele și se scot cuțite lungi, iar la ALDE, visul lui Tăriceanu pentru prezidențiale s-a oprit brusc, zdrobit de cei sub 5% obținuți. Marele câștigător pare cuplul Barna-Cioloș, care a profitat de ura românilor față de PSD și a obținut peste 20% din voturi.
În primul rând, trebuie să vorbim despre PSD, partid despre care nu se poate spune că a pierdut aceste alegeri. Din contră, pare un miracol procentajul obținut. Având în vedere gafele făcute la guvernare, cei peste 23% reprezintă un scor foarte bun. Cât despre arestarea lui Dragnea, acesta poate fi primul pas spre revigorare. Va fi o periodă grea, lupta pentru șefia va fi încinsă pentru că nemulțumirile sunt mari, însă social-democrații au scăpat de cea mai grea piatră de moară a ultimului cincinal. În contextul rezultatului slab obținut de Pro Romania, pare o variantă plauzibilă repatrierea nemulțumiților și, poate, chiar a lui Victor Ponta. Fostul premier ar putea fi un candidat serios pentru a prelua frâiele partidului. Social democrații au mai trecut prin astfel de momente și au forța de a se restructura rapid. Electoratul lor este fidel iar teritoriile sunt bine structurate. Totuși, șocul pierderii alegerilor în anumite județe, care au reprezentat de zeci de ani bastion de netrecut, cere măsuri urgente. Neliniștile și vibrațiile de la vârf se vor resimți cu siguranță și la filialele din țară.
În ciuda victoriei, PNL nu are prea multe motive de mândrie. Liberalii sunt pe prima poziție, dar diferența de 3-4 procente față de social-democrați este una minoră. Oamenii președintelui puteau obține un scor mai mare, poate dublu, dacă ar fi făcut opoziție actualei coaliții de guvernare. Rezultatul obținut este unul fortuit și câștigat în mare parte de foștii PDL-iști. Dezastrul de la Timișoara și Cluj este însă un semnal de alarmă pentru liberali. Robu și Boc au fost efectiv umiliți de USR-PLUS, în propriile fiefuri.
Discururile fără fond ale liderilor s-au concentrat doar pe atacuri la adresa rivalilor, iar politica nu se face cu parul așa cum cere Orban, politica se face cu idei, platforme și programe. Iar PNL-ul duce lipsă la acest capitol. De fapt, niciunul dintre partidele care au participat la aceste alegeri nu au propus nimic românilor. Electoratul a votat masiv anti PSD, anti-Dragnea iar golul de pe scena politică nu a fost umplut de PMP-ul lui Băsescu sau de partidul lui Ponta. Voturile s-au dus către USR-PLUS, o altă construcție care nu prezintă o ofertă concretă pentru români. În afară de câteva lozinci, fără structuri teritoriale bine puse la punct și cu multe doleanțe în urma acestui rezultat, cuplul Barna-Cioloș pare că nu va rezista prea mult pe scena politică. Pentru 2020 ei vor să dea țării preşedintele, premierul și primarul Capitalei. Pare cam mult și este greu de crezut că pot obține toate acesta. Au însă un mare atu: tineretul care a ieșit în premieră, în număr mare, la vot.
Ar mai fi de notat succesul, la limită, al fostului președinte Traian Băsescu. Acesta a obținut ce și-a propus și va fi cel mai pregătit român din Parlamentul European. Cât despre UDMR , procentul de 6% , câștigat de această dată cu mari emoții, se încadrează în scoruile înregistrate de-a lungul timpului.
Felicitări merită și candidații independenți, care au împreună aproape 4%. Se remarcă însă unionistul Georrge Simion, care a primit 120 de mii de voturi și care a zdrobit PSD în afara țării. Este o primă experiență, o primă candidatură a unui tânăr care promite mult și care, cu o echipă de doar 15 oameni, a reușit ce nu au putut să facă marile partide.
Cât despre Diaspora: Jos pălăria! Ne înclinăm în fața românilor care au stat zeci de ore la cozi pentru a vota. Poate că unii nici nu au apucat să o facă, dar ne-au dovedit, încă o dată, că nu cei puțini conduc. Mobilizarea extraordinară a acestora i-a inspirat și pe cei de acasă. Este un început, iar națiunea a dat primul semnal că s-a trezit din somnul cel de moarte. Acum este timpul ca și politicienii să o facă!