Astăzi, răsăritul peste Ucraina și întreaga omenire a fost unul roșu. Vladimir Putin, președintele pe viață al Rusiei, a dat ordinul care poate arunca mapamondul în ghearele morții și al războiului total. Nu își putea alege mai bine momentul. De ani întregi își rostește discursul urii, mascat sub propaganda reîntregirii Federației Ruse cu țările care au ales calea independenței și a democrației după colapsul URSS. După doi ani grei de pandemie, care a ucis milioane de oameni în toate statele lumii, dictatorul de la Kremlin a hotărât sa mute decisiv. Liderii lunii nu pot face altceva decât să privească, să critice și să anunțe sancțiuni. Dar Rusia a mai primit astfel de sancțiuni. Au fost total ineficiente. Același gen de pedepse le-a primit și Germania după atacul asupra Poloniei. Astăzi, într-un secol în care dialogul ar trebui să facă armele să tacă, Ucraina este noua Polonie. Forțele Moscovei au invadat dinspre Belarus, în convoi fiind, spun surse de pe front, și soldații lui Lukașenko. Alt dictator, unul mai mic ce-i drept, marionetă a lui Putin, cel care e urmașul „țarului roșu”, Iosif Stalin.
Ucraina pare sfâșiată de forțele care o atacă și abandonată, la fel ca Polonia în 1939, de aliații care au jurat sa o apere. Are însă lideri în adevăratul sens al cuvântului. Președintele Volodymyr Zelensky, actorul de comedie care s-a trezit în realitatea de coșmar a războiului sângeros, păstrează în permanență spiritul ridicat al trupelor și al populației. Cât poate, căci mașinăria rusească de război e hotărâtă să calce tot în picioare. Modul în care Zelensky și-a apărat țara și în care și-a susținut poziția în fata conducătorilor lumii este de aplaudat. Nu este momentul să păstrăm resentimente. Diaspora noastră a fost umilită de vecinii din est. Dar acum, Ucraina reprezintă rezistența întregii omeniri. Putin a intrat în categoria „selectă” a criminalilor de război. Pare că trăim într-un film. Imaginile primite pe toate canalele par ireale și nu ne vine să credem că asistăm la astfel de clipe. Am citit în cărțile de istorie, am văzut documentare despre astfel de lucruri și am sperat să nu trăim niciodată acest coșmar. Sfârșitul celui de-al doilea război mondial nu a fost și începutul păcii peste omenire. Țările s-au luptat constant și din 1945 încoace. Dar anvergura conflictelor a fost una zonală. Sunetul bombelor care au căzut peste Siria, Irak, Afganistan, în fosta Iugoslavie, Georgia sau Nagorno-Karabah, nu s-au auzit până la noi. Nu mai vorbim de invaziile din Ungaria și Cehoslovacia sau despre criza rachetelor din Cuba. Ni s-a părut că sunt doar lupte îndepărtate, care nu au legătură cu viața noastră de zi cu zi. Ne-am înșelat amarnic. Lumea nu a fost niciodată în pace. A fost doar un echilibru aparent, în timp ce confruntarea reală s-a dat în culise între titanii lumii. Dar Putin, în psihoza lui, s-a trezit că vrea să refacă harta lumii.
Ora exactă nu se dă și nu se va da niciodată de la București, ci de la Moscova, Washington sau Beijing. Nici măcar de la Paris, Londra, Berlin ori Bruxelles. În acest ceas Biden este un șef de stat slab, indecis. Scholz are prea puțină experiență pe plan extern, Macron se confruntă cu un val de revolte interne care i-au șubrezit regimul, Boris Johnson este total nepopular și lipsit de carismă. Iar UE este o construcție care pare de ceva vreme că pare ca își trăiește ultimele zile. Acum, Putin e cel care setează cursul istoriei. Până unde va ajunge? Este cineva capabil să îl oprească? Și ce se va întâmpla cu noi, românii? Ei bine, asta e simplu de prezis. Luptele mărunte de la putere și dintre noi ne-au transformat într-un stat slab, aruncat la groapa de gunoi a istoriei. Lumea se resetează pe noi coordonate. Noi dar vechi. Zonele de influență par să revină pe vechile făgașe. Iar noi vom fi azvârliți într-o parte sau alta, în funcție de interesele greilor care decid cu adevărat. Nu cred că NATO, UE sau ONU nu mai reprezintă o garanție a securității. Putin a arătat cât de mult respectă aceste organisme. Trupele lui au invadat Ucraina chiar în momentul în care consiliul ONU s-a reunit pentru a face apel la pace.
Și vă întreb pe voi: mai avem pentru ce lupta, mai avem ce apăra între aceste granițe dacă va veni vremea să o facem? Sper să nu fie nevoie să trăim poveștile de groază pe care le-am auzit cu toții de la bunici. Acelea despre ocupația nazistă și, mai apoi, despre cea a rușilor care au pârjolit țara la propriu. Vă las pe dumneavoastră să răspundeți. Eu pot vorbi în numele meu. Și cred că încă mai putem avea un cuvânt de spus. Nu am plecat din această țară pentru că încă mai cred în romani și România. Încă mai cred ca putem lăsa copiilor noștri, nepoților o națiune unită, demnă și liberă. Mi-e teamă însă că lumea, așa cum o știam, nu va mai fi la fel. Nu mai poate fi la fel. Iar cel mai greu preț va fi plătit de nevinovați. Imaginile cu civilii care și-au pierdut viața sunt sfâșietoare. Familiile sunt despărțite de nebunia și psihoza unor șefi de stat care visează să reconstruiască imperii care nu își mai au locul în acest secol. Tații își sărută copii, copii își sărută părinții care fug spre siguranță, în timp ce ei rămân să pună mâna pe arme ca să apere Ucraina, democrația și lumea liberă.
La ora la care scriu aceste cuvinte, Kievul este sub asaltul armatei ruse. Trupele Moscovei s-a oprit la 45 de kilometri de România. După un atac devastator, cu nouă nave, Insula Șerpilor a fost capturată. Apele teritoriale din zonă sunt spațiu economic exclusiv al țării iar aici se află o importantă rezervă de gaze. Acum, Putin are graniță cu NATO și, în cel mai bun caz, o nouă cortină de fier se va așeza peste Europa.
