Home Politic Adrian Moisescu, un tehnocrat pentru Parlamentul European

Adrian Moisescu, un tehnocrat pentru Parlamentul European

de Dan Badea
55 vizualizări

moisescu adrianDeşi are doar 40 de ani, Adrian Moisescu se poate lăuda cu o activitate profesională, politică şi în administraţie de invidiat. Este absolvent a două facultăţi de inginerie, Electronică şi Telecomunicaţii şi o altă licenţă, în Construcţii. Tot în domeniul construcţiilor a absolvit cursuri aprofundate şi, în luna septembrie a acestui an va susţine examenul de doctorat. În perioada 2009-2012 a ocupat funcţia de director al Administraţiei Bazinale de Apă Argeş-Vedea, din cadrul Apelor Române. În prezent este şeful Sistemului Hidrotehnic Mărăcineni. La nivel politic, de câteva luni este primvicepreşedinte al Partidului Democrat Liberal, Organizaţia Piteşti. În urma propunerii Biroului Judeţean Permanent al PDL, Adrian Moisescu va candida la alegerile europarlamentare din primăvara acestui an.

Permanent lângă organizaţia de tineret

Ca tehnician, Adrian Moisescu a participat la numeroase proiecte privind amenajarea sistemului hidrografic, acţiuni foarte importante atât pentru prevenirea inundaţiilor, cât şi pentru asigurarare fluxului hidroenergetic, de irigaţii şi alimentare cu apă a populaţiei.

Pe parcursul anului trecut au avut loc mai multe întâlniri de lucru în cadrul proiectului nr. 100GR4 – TRAP – „Territories of Rivers Action Plans” – „Planuri de acţiune pentru teritorii”.

Astfel, acesta a participat la etapele proiectului care au avut loc în Anglia (Exeter), Finlanda (Kajani), Irlanda (Limerick) şi Letonia (Zengale).

 Adrian Moisescu a participat, din partea Administraţiei Bazinale de Apă Argeş-Vedea, la eveniment în calitate de expert. Proiectul a avut ca scop managementul integrat al râurilor şi bazinelor râurilor. Obiectivul său principal a constat în elaborarea şi transferarea de bune practici între partenerii la proiect, practici ce presupun includerea soluţiilor regionale de dezvoltare durabilă. Proiectul TRAP va continua luna viitoare, la Skopje şi va avea ca punct final Ljubljana.

 Fiind angrenat în activităţi profesionale de asemenea anvergură, nu este de mirare că a sa candidatură pentru Parlamentul European a fost o opţiune motivată a colegilor săi din PDL. Chiar dacă a trecut de vârsta junioratului politic, Adrian Moisescu declară că a rămas foarte aproape de organizaţia de tineret, pe care o sprijină cât poate de mult.

,,Până acum câţiva ani, chiar făceam parte din organizaţia de tineret. Acolo am învăţat ce înseamnă activitatea politică şi cât de important e să fii aproape de cetăţeni, pe care să îi reprezinţi cu profesionalism şi onestitate în orice instituţie unde eşti numit sau ales,declară Moisescu.

Facebook Comentarii

Hai, scrie aici părerea ta despre acest subiect

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

            
  Un plus de informație pentru argeșeni

@2023 – All Right Reserved. Toate drepturile rezervate Argeș Plus TV | Un proiect realizat de PUNKTNET |

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?
-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00