Pentru a îmbunătăţi calitatea aerului pe care îl respiră copiii din România, care sunt expuşi la un aer de până la două ori mai poluat decât limita maximă admisă de normele din domeniu, mişcarea „Plantăm fapte bune în România!” anunţă acţiuni de împădurire în 22 octombrie, 29 octombrie, 5 noiembrie si 12 noiembrie. În această toamnă organizatorii „Plantăm fapte bune” vor porni împăduriri în 6 judeţe (Mureş, Satu Mare, Timiş, Argeş, Ialomiţa şi Vaslui). Apoi, din primăvara anului viitor, mişcarea va fi extinsă şi în celelalte judeţe.
Studii recente efectuate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii au evidenţiat că poluarea atmosferică are un impact negativ asupra mortalităţii infantile datorate infecţiilor respiratorii. În plus, expunerea la poluanţii atmosferici creşte incidenţa infecţiilor respiratorii şi agraveaza astmul la copil. Un studiu efectuat de Centrul pentru politici durabile „Ecopolis” arată că în România, în 2009, 633 de copii sub un an au murit din cauza unor boli ale sistemului respirator, în perioada 2004-2009 numărul de decese ajungând la 4863.
Copiii sunt mult mai vulnerabili decât adulţii la efectele adverse generate de poluarea atmosferică. „Cea mai importantă diferenţă dintre copilul mic şi adult este că pe masură ce organismul copilului creşte, plamânii acestuia se dezvoltă de asemenea, ceea ce face să fie foarte sensibil la toxinele pulmonare, chiar la doze mici. În plus, un copil nu realizeaza că are simptome respiratorii atunci când este expus la poluanţii atmosferici şi nu-şi reduce, astfel, activitatea în aer liber. Când un copil practică o activitate fizică, el respiră mai mult aer, raportat la greutatea lui comparativ cu un adult. De exemplu, când un copil joacă fotbal, el poate inspira cu 20-50% mai mult aer, şi ca urmare mai mult aer poluat, decât un adult care ar practica acelaşi tip de efort fizic”, a spus dr. Ileana Andreescu, medic specialist pneumolog, Policlinica Dorobanţi, Reţeua privată de sănătate REGINA MARIA.
Iniţiatorii mişcării au încredere că împăduririle sunt soluţia: „Lansăm o chemare de implicare naţională! ONG-uri, autorităţi, companii, mass media şi români de pretutindeni, vă aşteptăm alături de noi în plantarea, creşterea şi protejarea pădurilor! Iniţiativa noastră va îmbunăţi calitatea aerului pe care îl respirăm, noi şi copiii noştri. Suntem într-un moment crucial al acestei iniţiative, căutăm sprijin concret: prin voluntariat şi prin contribuţie financiară” a spus Liana Buzea, Coordonator Mişcare.
Despre Miscarea Naţională de Împădurire „Plantam fapte bune in Romania”
Această iniţiativă a societăţii civile tinere din Romania, bazată pe voluntariat, este programată a se derula în România pe o perioadă de 5 – 7 ani şi include acţiuni de conştientizare, de cartare şi de plantare pe terenuri care în prezent nu sunt incluse în fondul forestier, monitorizarea plantărilor şi efectuarea de lucrări de întreţinere până la reuşita finală. În 2011 se urmăreşte plantarea a 300 de ha an şi întreţinerea acestora. Până în prezent au fost realizate plantări pilot în 4 judeţe (Argeş, Ialomiţa, Mehedinţi şi Timiş) cu implicarea a 1230 voluntari, 5 ONG-uri de mediu, 3 Instituţii ale Prefectului, 3 Inspectorate Şcolare Judeţene, 2 Inspectorate Judeţene de Jandarmi, 4 Direcţii Silvice, 7 administraţii publice locale, respectiv 6 companii private. Participarea la plantare, in calitate de voluntar este conditionată de o sesiune de pregatire implementată de către coordonatorii de voluntari din fiecare judeţ. Mişcarea naţională de împădurire „Plantăm fapte bune în România!” este iniţiată de Asociaţia EcoAssist, aceeaşi care anul trecut a finalizat campania de curăţenie naţională Let’s Do It, Romania!.
Persoana de contact:
Diana Livezeanu, coordonator judetean Arges, e-mail: diana.livezeanu@educatiesiecologie.ro


