Pentru Loteria bonurilor fiscale organizată în luna aprilie 2017 (16.04.2017) la care au participat bonurile fiscale emise în luna martiea.c., au fost desemnate câștigătoare bonurile fiscale emise în data de 3 martie 2017, cu valoarea de 935 lei.
Pentru Loteria bonurilor fiscale organizată în luna aprilie 2017 (16.04.2017) – extragerea ocazională – la care au participat bonurile fiscale emise în perioada 23.01.2017- 31.03.2017, au fost desemnate câștigătoare bonurile fiscale emise în data de 15 februarie 2017, cu valoarea de 603 lei.
Cererea de revendicare a premiilor se depune la orice unitate fiscală în termen de maximum 30 zile de la data extragerii împreună cu bonul fiscal câştigător în original şi copia actului de identitate sau a paşaportului.
Află dacă ai câștigat la loteria bonurilor fiscale!
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
Lasă un comentariu


