Fotbalul românesc trece cu adevărat printr-un moment important. După arestările din Dosarul Transferurilor, Revoluția a continuat cu alegerea în fruntea FRF a celui mai tânăr candidat Răzvan Burleanu. Acesta și-a învins categoric contracandidatul din turul doi, Vasile Avram, față de care a primit un număr dublu de voturi. Aflat în vacanță, departe de țară, mai precis în Dubai, adjunctul DJST Argeș, Adrian Bughiu a urmărit cu maxim interes desfășurarea alegerilor și crede că participanții au mizat pe tinerețe în decizia pe care au luat-o. Baghera speră ca Burleanu să confirme așteptările tuturor și să ducă fotbalul românesc din nou în topurile mondiale. „Nimic nu e întamplător pe lumea asta. Nici măcar alegerea noului președinte FRF, care s-a transformat exact peste noapte din broscoiul fără șanse, în Prințul fotbalului românesc. Sper ca dorința lui de afirmare să compenseze lipsa de experiență. Acum poate, mai mult decât oricând, este momentul schimbării prin acțiune, nu do
ar prin vorbe. Aveam nevoie de un suflu nou, de un om din afara sistemului patronat de interesele unora sau ale altora. Să sperăm că Burleanu va confirma că este exact ceea ce ne trebuie. Îi urez mult succes!”, ne-a declarat Adrian Bughiu.
Printre votanţi de la FRF s-au numărat şi cinci argeşeni: Constantin Stancu – CS Mioveni, Gabi Alexe – SCM Piteşti, George Buliga – Atletic Bradu, Gheorghe Georgescu – LPS Piteşti şi Cornel Sorescu – AJF Argeş


