Proba de Limba şi Literatura Română a Bacalaureatului a pus şi în 2019 la încercare imaginaţia elevilor. Aşa-numitele perle au fost nelipsite din lucrări. Ele nu ar trebui să ne amuze, atrag atenţia experţii în educaţie, în timp ce profesorii afirmă că interesul elevilor pentru studiu este tot mai scăzut.
xperţii în educaţie spun că mulţi dintre elevii români nu înţeleg ce citesc, s-au obişnuit să memoreze eseuri, astfel că în sala de examen unii dintre ei clachează, formulând enunţuri fără sens şi coerenţă.
”Constatăm că profilul intelectual al societăţii s-a schimbat. Elevii din ziua de azi nu mai citesc. Ei şi-au pierdut sensibilitatea şi nu mai ştiu să interpreteze mesajele profunde sau meditative ale literaturii. Trăim într-o criză acută a interesului pentru lectură şi într-o perioadă în care copiii sunt influenţaţi de subcultura promovată de emisiunile TV“, atrage atenţia un profesor de Limba Română.
Vă prezentăm câteva dintre ”perlele” culese de profesorii care au corectat lucrările elevilor:
„Secvenţa dată arată că ăla era cam fricos şi nu vrea să se facă de cacao în faţa lumii, asta vrea să arate că e bine să spui ce crezi”.
„Vestimentaţia era şmecheră şi aparte arăta că are bani. Banii l-au ajutat să aibe ţoale trăsnet.”
„Este să ţii un discurs dacă ai de câştigat ceva, altfel nu se merită să vorbeşti ca fraierul pentru nişte oameni care nu te ascultă.”
„Textul cere să vorbesc despre discurs şi eu nu ştiu, dar citez nişte fraze de unde reiese cuvâtul discurs.”
„Orator înseamnă să fii bun la oral, de ambele părţi.”
„Căci eu ucid şi ochi şi flori şi amorul meu de plumb”, Bacovia accentuează că se simţea ucis de societate şi că vroia şi el să se ucidă. Artistul este predispus la suicid.”
Articolu întreg pe https://m.adevarul.ro/locale/vaslui/salba-perle-culese-profesori-bac-2019-laponei-placea-viata-voia-alt-barbat-nu-prostanac-crypto-1_5d1b98f8892c0bb0c60ba2ce/index.html


