FC Argeș dorește să arate că seria de succese din acest început de sezon nu este întâmplătoare. Runda viitoare alb-violeții se vor confrunta la Târgoviște cu Chindia. Chiar dacă este nou-pronovată, formația dâmbovițeană are mare experiență în eșalomul secund. Deocamdată nu este stabilită ziua partidei, aceasta urmând a fi aflată în funcție de programarea meciului din Cupa României. Tehnicianul Viorel Dumitrescu este de părere că elevii săi au capacitatea și motivația necesară pentru a se întoarce cu toate cele trei puncte. În acest moment argeșenii sunt pe locul II, la egalitate de puncte cu liderul FC Timișoara și Gaz Metan Severin.
“Am destule informaţii despre adversarul de runda viitoare, spre deosebire de cei de la Oradea despre care nu știam prea mare lucru. Chindia Târgoviște este o echipă foarte bună, chiar dacă este o nou-promovată. Nu voi merge pentru un egal, ci ne vom duce să câştigăm și acest joc. În funcţie de adversarul pe care îl vom întîlni în Cupa României, meciul va fi programat fie sâmbătă. fie duminică. Dacă vom întâlni o echipă de Liga a III-a, vom juca sâmbătă, însă dacă vom avea ca adversar una de Liga a II-a, vom evolua duminică“, a spus Viroel Dumitrescu


