FC Argeş a disputat un nou meci amical, de data aceasta în fața celor de la Dinamo II, la Pitești. În urma unui joc modest prestat de ambele formații, câinii s-au impus cu 2-0. Gazdele păreau că vor avea prima șansă. Ei au ratat două ocazii mari de a marca, ba chiar au și înscris și un gol, dar care le-a fost anulat. Adrian Dulcea a deschis scorul dar tușierul a ridicat fanionul pe motiv de offside. Bucureștenii au punctat prin Scărlătescu în minutul 37. În minutul 70 ei și-au dublat avantajul prin Denis Lemac, cel care a și închis tabela după ce a profitat de o greşeală a denfensiei piteştenilor. Pentru elevii lui Dumitrescu aceasta este a doua înfrângere din pauza competițională, după ce s-au înclinat și în fața celor de la Athletic Bradu cu scorul de 4 – 2. „A fost un test util pentru noi, deoarece ne-a arătat şi nouă nivelul la care ne aflăm.Cred că mai avem ceva de lucrat şi se vede în jocul nostru că nu avem decât antrenamente pe teren sintetic. Aceasta este şi o cauză a prestației ceva mai modeste, dar până la urmă nu avem voie să căutăm scuze. Ne prinde bine și această amânare a campionatului cu o săptămână. Sper ca până la ora primului meci din acest retur de campionat să putem face şi două antenamente pe iarbă, pentru că e bun şi sinteticul, dar ne oboseşte foarte mult. Referitor la acest meci, mai pot să spun că am pierdut pe două greşeli ale noastre. Am comis două erori, la primul gol, practic noi le-am dat mingea, în timp ce la al doilea, nu am fost în stare să ridicăm balonul la un corner al nostru.”, a declarat Viorel Dumitrscu, tehnicianul celor de la FC Argeş.
Alb-violeții, mușcați de „câini”
Niciun comentariu


