FC Argeş a pierdut etapa trecută cu cei de la Baia-Mare. Alb-violeţii au condus în prima repriză dar în mitanul secund au dormit în ghete. Conducerea clubului îi va arde serios la buzunare pe cei care au dat dovadă de indolenţă cu câte 500 de lei. Ultima “premiere” i-a fost acordată fundaşului Ciprian Negoiţă, cel care i-a filmat pe colegii săi în timp ce dansau, fără muzică, pe ritmurile imaginare ale “Harlem Shake”. Acesta va primi un salariu mai mic cu 1000 de lei pe luna trecută! „Nu cred că pentru Negoiţă suma este „exorbitantă”, deoarece chiar el ne spunea că joacă fotbal de plăcere. Însă pe teren, plăcerea lui nu se vede, lipseşte cu desăvârşire”, a precizat oficialul piteştenilor Cătălin Barbu.
„Distracţia costă la FC Arges!”
Astăzi cei doi antrenori ai echipei mari îi vor da în… primire pe cei patru jucători care vor fi amendaţi. „Nu poţi apăra un jucător dacă în meci el e pasiv şi nu are atitudine. Ei nu acceptă realitatea, iar atunci când antrenorii le fac observaţii, imediat sar cu gura şi spun că avem ceva cu ei. În loc să fie realişti, ei preferă să calce pe urme celor care au plecat de la FC Argeş şi nu-i văd deloc bine. Să-mi spuneţi şi mie dacă acei jucători la serviciile cărora noi am renunţat au ajuns după aceea la un nivel înalt. Câţi dintre aceia evoluează în primul eşalon, de exemplu? Şi cei care nu mai sunt la noi, credeau despre ei că sunt foarte buni, dar au rămas numai cu părerea. Actualii fotbalişti din lot trebuie să-şi vadă lungul nasului şi să danseze pe gazon după ce marchează goluri. Asta trebuie să facă ei, nu s-o ţină în glume, pentru că distracţia costă la FC Argeş. Aici domneşte numai disciplina, nu maimuţăreala. Iar după înfrângerea de la Baia-Mare, cel puţin patru dintre ei vor fi amendaţi. V-aş spune numele lor, dar deocamdată îi aştept pe antrenori cu propunerile”, a punctat managerul de la FC Argeş Cătălin Barbu.


