S-au confirmat trei focare de PESTĂ PORCINĂ în două localități Argeș! Potrivit buletinelor de analize emise de Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală din București, virusul pestei porcine africane (PPA) a fost confirmat la porcii aflați într-o gospodărie din localitatea Mărăcineni şi la animalele din două gospodării aflate în comuna Dâmbovicioara. Au fost declarate trei focare de PPA, pentru fiecare dintre acestea luându-se măsurile impuse de lege.
Prefectul de Argeș, Emilian Dragnea a convocat astăzi şedinţă Centrului Local de Combaterea a Bolilor la Animale (CLCB) pentru adoptarea planului de măsuri.
La Mărăcineni, zona protejată are o întindere pe o rază de 3 km, aici fiind incluse și localitățile Colibași, Argeșelu ș Budeasa Mică. Zona de supraveghere are 10 kilometri și este formată din localităţile Piteşti, Mărăcineni, Brăileni, Bascov, Glâmbocu, Valea Ursului, Schiau, Vinzanu, Dobrogostea, Borleşti, Budeasa Mare, Rogojina, Valea Mărului, Găleşeşti, Păuleasca, Purcăreni, Miceşti, Brânzari, Dărmăneşti, Negreşti, Valea Mândrii, Piscani, Mioveni, Clucereasa, Racoviţa, Făgetu, Ţiţeşti, Valea Stânii, Stefăneşti, Enculeşti, Valea Podgoriei, Izvorani, Stefăneştii Noi, Zăvoi.
În localitatea Dâmbovicioara, unde există două focare de infecție, zona protejată are arondate localităţile Dâmbovicioara şi Podul Dâmboviţei, iar zona de supraveghere are Dragoslavele, Rucăr, Sătic şi Ciocanu.
S-au luat toate măsurile conforme legii, în gospodării, în exploataţiile afectate, şi în localităţile din zonele protejate și supravegheate.
Foarte important de reținut este și faptul că transportul, comerţul în zone neautorizate cu porci vii, carne sau produse din carne provenite din zonele de protecţie şi supraveghere amintite sunt strict interzise în această perioadă. Nu vor exista nici târguri sau expoziţii de păsări şi animale pe teritoriul localităţilor afectate.
Pentru a preveni răspândirii bolii, poliţiştii, efectivele de jandarmi şi angajaţi ai DSVSA Argeş vor face verificări.
Deoarece în județ evoluția răspândirii bolii este destul de rapidă, Instituţia Prefectului îi sfătuiește pe argeşeni să ia în serios orice acțiune care are ca scop prevenirea răspândirii microbului și să respecte riguros măsurile pe care le impun autoritățile.
Orice mică suspiciune de boală se comunică imediat medicului veterinar și autorității publice locale.


