Sunt entuziasmati să vă prezint un proiect important pentru comunitatea noastră: dezvoltarea campusului Liceului Tehnologic Construcții de Mașini, pentru a susține învățământul dual și diversificarea opțiunilor educaționale pentru tinerii noștri. Iată câteva detalii esențiale:
Este o investiție majoră în educație: Recent a fost aprobat un proiect de finanțare în valoare de 22 de milioane de euro ce are ca scop diversificarea învățământului în orașul nostru. Această investiție va permite construirea unui campus modern și bine dotat pentru Liceul Tehnologic Construcții de Mașini.
Încheiem un parteneriat cu Universitatea din Pitești: Vom stabili un parteneriat solid cu Centrul Universitar din Pitești, parte a Politehnicii București, ceea ce le va permite elevilor accesul la resurse academice și la expertiză în diverse domenii.
Oferte educaționale diversificate: Campusul nou va oferi o serie de programe de învățământ dual și va acoperi o gamă diversă de meserii și specializări. Dorim să pregătim tinerii pentru cerințele actuale și viitoare ale pieței muncii.
Implicăm și mediul de afaceri: Ne propunem să implicăm mediul de afaceri local în procesul educațional, facilitând stagii de practică, programe de mentorat și colaborări directe între elevi și companii. Astfel, acest parteneriat dintre sistemul public de învățământ și sectorul privat va contribui la formarea unei forțe de muncă bine pregătite și adaptate cerințelor pieței muncii și nevoilor economice locale și regionale.
Alin Călinescu, candidatul PNL pentru Primăria Mioveni