Home Politic Alina Gorghiu: Reforma în Educație, credibilă și cu autoritate doar cu dezbateri publice în spate

Alina Gorghiu: Reforma în Educație, credibilă și cu autoritate doar cu dezbateri publice în spate

de Argeseanul
144 vizualizări

România are nevoie urgent de un sistem al Educației la un nivel nou, eficient, accesibil, flexibil incluziv și corect conectat la cerințele pieței muncii, dar și cu nevoile reale ale tuturor actorilor implicați. Guvernul condus de PNL consideră că un pas necesar pentru o reformă solidă a Educației, credibilă și cu autoritate și care să reunească toate așteptările societății este reprezentat de consultările publice.

În acest sens, proiectele celor două legi ale educației – Legea învățământului preuniversitar și Legea învățământului superior – la realizarea cărora au contribuit peste 10.000 de specialiști și care conțin soluții și mecanisme de implementare, prin raportare la țintele din Raportul „România Educată”, au fost lansate în consultare publică, pe site-ul Ministerului Educației, termenul de încheiere fiind 24 august.

Un altfel de viitor pentru România înseamnă, acum, un sistem de educație construit pe principii solide, sănătoase.

Invit, prin urmare, pe toți cei interesați, mai ales pe cei cu expertiză în domeniu, să depună amendamente, să transmită opinii, propuneri sau sugestii, pentru o calitate superioară a actului educațional în viitor. PNL este partidul care încurajează contribuția societății civile la luarea deciziei, precum și transparența decizională, transmite Alina Gorghiu, președinte PNL Argeș.

Facebook Comentarii

Pe aceeași temă

Hai, scrie aici părerea ta despre acest subiect

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

            
  Un plus de informație pentru argeșeni

@2023 – All Right Reserved. Toate drepturile rezervate Argeș Plus TV | Un proiect realizat de PUNKTNET |

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?
-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00