Inspectorii de la Protecţia Consumatorului din Argeş au efectuat o serie de controale tematice la operatorii economici care comercializează lichid pentru spălarea parbrizului şi dejivranţi pentru iarnă. Controalele au fost efectuate în perioada 27 octombrie – 03 noiembrie şi au fost controlaţi opt operatori economici pe teritoriul judeţului Argeş. În urma verificărilor efectuate, au fost constatate abateri la şapte agenţi economici, iar şase dintre ei au primit amenzi în valoare totală de 32.000 lei, iar unul dintre operatori a primit doar avertisment. De asemenea, au fost oprite temporar de la comercializare produse periculoase în valoare de 5173 lei. Abaterile descoperite au fost amplasarea necorespunzătoare a semnului „Tactil” şi lipsa simbolurilor necesare privind riscul de aprindere.
Amenzi de 32.000 de lei pentru comercianţii de lichid de parbriz
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
1 Comment



