Moştenirea istorică, cu rele şi cu bune
Bazin electoral al unor partide istorice din perioada interbelică, precum PNŢ sau PNL, partide de dreapta sau centru-dreapta, Argeşul a rămas după 1989 până în prezent încremenit în era comunisto-fe-senistă. Situaţia este explicabilă în esenţă prin evoluţia socio-economică din perioada regimului comunist. Pe de o parte este vorba de duritatea represiunii elitei politice şi intelectuale argeşene, descendente ale Brătienilor sau ale unui Ion Mihalache, de către Securitate, iar pe de altă parte, de către dinamica economică pozitivă a judeţului nostru în perioada regimului comunist.
Puşcăria de la Piteşti sau lupta partizanilor anticomunişti din Munţii Făgăraş reprezintă răni deschise încă în memoria colectivă a regiunii. Complementară acestei acţiuni de represiune a fost împânzirea judeţului cu o puzderie de activişti comunişti, dintre care unii şi-au confirmat faima de tartori ai regimului la nivel naţional, aşa cum au fost cazul lui Ion Dincă sau cel al lui Constantin Zamfir.
În ceea ce priveşte dezvoltarea economică a Argeşului, aceasta a fost extrem de benefică şi, în plus, a dus la dezvoltarea demografică accelerată a oraşelor din judeţ şi mai cu seamă a Piteştiului. Dacă în perioada interbelică Piteştiul era o zonă a burgheziei mici negustoreşti, care îşi ducea viaţa după un cod deja interiorizat, astăzi el este un oraş multiplu stratificat social, în care o mare parte din cetăţeni trebuie să redeprindă civismul, ingredient absolut necesar al unei vieţi politice bazate pe o democraţie reală. În acest sens, se pot o face o mulţime de cercetări sociologice referitoare la valorile şi ethosul ruralizant dintr-un oraş industrializat forţat, precum Piteştiul. Este de ajuns să te uiţi la elita politică actuală a Piteştiului ca să descoperi multe elemente din ethosul rural, din păcate nu din cel autentic, precum pomeni cu sarmale şi ţuiculiţă electorale, hori şi sârbe, discursuri agramate etc.
Un rol important în perpetuarea oligarhiei fesenisto-comuniste în judeţ, alături de factorii amintiţi mai sus, a reprezentat-o zestrea economică a judeţului, o adevărată miză de prăduială încă şi azi (din ceea ce a mai rămas).
Luând în considerare cele de mai sus, nu mai este de mirare că ne găsim în situaţia asta şi nu în alta, comparativ cu alte zone ale ţării. Este de ajuns în această privinţă să semnalăm că doar la Piteşti şi în Coreea de Nord întâlnim primari neschimbaţi cu deceniile.
Semnele schimbării
Lucrurile nu pot continua însă la nesfârşit. Dacă eşti un veritabil politician, trebuie să înţelegi acest lucru. Sunt câteva semne şi semnale pe care şi cei mai obtuzi şi încăpăţânaţi politicieni locali trebuie să le ia în conside-rare. În primul rând este vorba de faptul că România a trecut de vreo două decenii de la comunism la capitalism. Apoi că suntem de ceva vreme membrii unor organizaţii internaţionale precum NATO şi UE, în care corupţia este realmente o problemă de securitate. În al treilea rând că, sub presiune externă, în România cele trei puteri în stat încep să devină operaţionale, şi avem în vedere în primul rând justiţia, care începe să aibă o anumită independenţă faţă de lumea politică. Da, este adevărat, încă nu atât cât ar trebui, dar mult mai mult decât pe vremea PSD-ului, când un prim-ministru precum Adrian Năstase destituia şi ameninţa cu puşcăria pe procurorul Lele de la Oradea pentru că deschisese o anchetă împotriva unui baron local. Inteligenţa politică, indife-rent că eşti prim-minstru sau primar, ar trebui să-i facă pe unii să înţeleagă că, indiferent dacă bat palma cu adversarii lor politici pentru vreun şmen electoral, acesta trece, dar dosarele rămân – pe mâna procurorilor sau în locuri obscure – şi tot nu vor deveni imaculaţi. În lumea lui Big Brother sunt foarte mulţi ochi şi urechi.
În acest context, posibila decizie a lui Constantin Nicolescu de a renunţa la candidatura pentru preşedinţia Consiliului Judeţean în favoarea adversarului său politic Mircea Andrei ar apărea ca un act de înţelepciune dar şi de demobilizare a PSD atâta timp cât Florin Tecău, eventualul candidat al USL, poate fi definit ca un actor politic la limita depersonalizării, şi, prin urmare, nu poate fi luat în serios. Astfel, pentru prima dată în ultimii aproximativ şaptezeci de ani, Argeşul ar avea şanse reale să se întoarcă la o democraţie de centru dreapta prin Alianţa pentru Argeş şi Muscel, la care sunt aşteptaţi să se alăture, după alegeri, mult obidiţii în Argeş urmaşi ai Brătienilor.
Mărul verde şi societatea civilă sau ghimpii trandafirului roşu
Despre soarta societăţii civile în Argeş în acest răstimp, nu se poate spune nimic de bine. Practic că aproape nu a existat, deşi a fost mimată de câteva ori după 1989. O dată în vremea Alianţei Civice când câţiva „băieţi” au fost reactivaţi în interes de salvare a aparenţelor civice şi a doua oară când a fost înfiinţat actualul şi multi-funcţionalul Centru Cultural Piteşti – una dintre funcţii era identificarea posibililor inte-lectuali „dizidenţi” din arealul piteştean, iar a doua, standardizată între timp, de aparat propagandistic în sprijinul cultului personalităţii lui Tudor Pendiuc.
Pe acest fond, bagatelizarea de către unii lideri ai PSD Argeş a iniţiativei atragerii unor reprezentanţi ai societăţii civile din Argeş prin remarci de brigadier comunist, conform cărora societatea civilă reprezintă un fel de „asociaţii profesionale de fructe şi legume”, este destul de elocventă pentru adevărata poziţie a acestui partid faţă de societatea civilă din Argeş. Gura păcătosului adevăr grăieşte sau ştiu ei mai bine ce au „lucrat” în această direcţie.
Ca un detaliu interesant, ştiaţi că un ONG precum Asociaţia Pro Democraţia nu are nici o filială, nici un club în Argeş? Şi asta spune destul de mult, mai ales despre „mecanismele” electorale locale.
Vom trăi şi vom vedea. Vor izbândi mărul verde şi societatea civilă sau argeşenii au deprins gustul ghimpilor de trandafir roşu?
