Ca reacție a ultimelor informații apărute în presa argeșeană, Andrei Penescu, fiul lui Cornel Penescu a transmis un comunicat referitor la situația FC Argeș. Publicăm integral reacția finanțatorului clubului alb-violet, cel care recunoaște că situația este una dramatică la echipă.
“Banii luați pe jucători au rămas la echipă!”
“ Eu, de două luni am anunţat pe toată lumea că nu mai finanţez pe FC Argeş şi totuşi am mai dat aproximativ un milliard ca FC Argeş să termine competiţia şi să rămână în Liga 2, altfel FC Argeş ar fi fost retrogradată. Toată lumea mi-a zis, “…pleacă, pleacă ! “ iar acum nu la mai convine că am plecat şi nu mai finanţez echipa. Rolul meu de 4 ani de zile a fost cel de finanţator şi atât. La vârsta mea nu aveam de unde să am experientă în fotbal astfel încat sa reuşesc să fac performanţă şi totuşi oamenii din conducere au reuşit să menţină echipa în Liga 2. Să nu uităm că sunt oraşe de tradiţie care nu mai au echipe de fotbal deloc, foarte multe retrăgându-se sau desfiintându-se, cum ar fi : Universitatea Craiova, Poli Timişoara, Unirea Alba Iulia ş.a. Când tata a intrat în fotbal în anul 2005, de fapt societatea care a funcţionat până atunci, FC Argeş era în faliment. De fapt nu a luat nimic, ci a înfiinţat o societate nouă care s-a numit Fotbal Club 2005 SA. Sub acest nume a jucat in Divizia A în anul 2006. De abia în 2007 a recuperat numele de la vechea societate. În concluzie, la FC Arges este nevoie ca cineva sa dea bani în locul nostru la echipă, să vrea să platească salarii la jucatori şi antrenori şi bineînţeles celorlalţi din staf, dar şi cantonamente, competiţii la seniori şi juniori. Noi până acum am investit peste 12 milioane de euro, iar banii care s-au primit după jucătorii vanduţi au rămas tot la echipă. Vizavi de datoriile pe care le are clubul catre mine şi societăţiile mele sau ale lui tatălui meu nouă nu ne mai trebuie nimic, am fost convins încă de la început de cand am decis să vin cu un aport financiar la club că nu-I voi mai recupera niciodata, de asemenea şi actiunile am anunţat că le cedăm gratis. Tatăl meu a iubit şi iubeşte foarte mult această echipă dar ni s-a luat ca noi sa dăm bani şi tot noi să fim huiduiţi. Îmi doresc din suflet ca această echipă să continue, noi o lasăm în Liga a 2-a, jucătorii sunt înca la echipă în format complet, noi nu am vândut pe nimeni . Ce se va întâmpla de acum înainte nu mai depinde de noi. Marea problemă a clubului este că nu se găseşte un alt investitor. Mulţumesc Primariei Piteşti pentru colaborarea pe care am avut-o până acum, domnului primar Tudor Pendiuc pentru că ne-a pus baza sportivă la dispoziţie şi tuturor angajaţilor FC Arges, în special doamnei Gica Dobrin şi lui Cătălin Barbu, oameni care au muncit foarte mult şi încă muncesc pentru această echipă. “, se arată în comunicatul transimis de Penescu junior.


