În timp ce în unele zone din sistemul bugetar salariile au crescut, am putea spune, nejustificat de mult, Sănătatea, Educația și infrastructura rămân, în continuare, Cenușăresele societății românești. De aceea, luni, în Piața Prefecturii, aproape 250 de cadre didactice, afiliate SIPA Muntenia, au protestat împotriva condițiilor din învățământul românesc. Liderul de sindicat Adrian Voica promite că seria de proteste va continua, mergându-se chiar până la suspendarea cursurilor.
Mai mult decât atât, în București, Brăila și Giurgiu profesorii vor refuza mâine, 5 octombrie, să susțină cursurile, elevii venind la școală doar pentru activități alternative (vizite la muzee, la diferite evenimente culturale etc.).
“Sistemul de învăţământ din România are nevoie de o atenţie sporită din partea factorilor de decizie din această ţară. Trebuie să înţelegem cu toţii faptul că dezvoltarea unei ţări este strâns legată de educaţia acestei naţiuni. Nevoia unui parteneriat real în care să se implice sindicatele, ca reprezentanţi legali ai angajaţilor din educaţie, Guvernul, Parlamentul, Preşedinţia, precum şi reprezentanţii asociaţiilor de părinţi şi elevi, este din ce în ce mai mare. Nu trebuie să mai purtăm un dialog al surzilor, iar vocea fiecărei părţi implicate în acest proces de susţinere şi dezvoltare a sistemului de învăţământ trebuie să fie auzită. Acesta a fost scopul protestelor care au avut loc astăzi în mai multe judeţe din ţară. Credem, de asemenea, că dialogul scocial trebuie să joace în continuare un rol fundamental în stabilirea unei strategii comune, în care interesul elevului să fie mai presus de orice. Din acest motiv, federaţia noastră a decis ca protestele anunţate în faţa Guvernului României, în zilele de 4 şi 5 octombrie 2017, să fie suspendate până la o dată care va fi anunţată ulterior. Avem speranţa că discuţiile purtate cu Premierul României vor fi un început în ceea ce înseamnă implicarea autorităţilor în rezolvarea problemelor din sistemul de educaţie”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.
Protest de amploare al Sindicatului Sanitas, astăzi la București
Sindicaliști din sănătatea argeșeană vor fi prezenți astăzi la București, acolo unde vor participa la pichetarea Ministerului Sănătății. Sunt 50 de persoane din toate categoriile profesionale, asistenți sociali, personal din creșe, spitale, DSP, etc., în frunte cu președintele Sindicatului SANITAS Argeș, Doina Fănică (foto), aceasta declarând că speră ca măcar în ceasul al 12-lea ministrul Sănătății să își întoarcă fața către sănătate și să nu mai ”mimeze dialogul”.
”La pichetarea de luni, 2 octombrie, de la Ministerul Muncii, colegii noștrii din țară care au participat la protest nu au avut cui să înmâneze revendicările, nu au fost invitați la discuții. Sperăm ca ministrul Sănătății să nu mai fie indiferent în ceea ce privește sistemul de sănătate și să mimeze dialogul, pentru că sunt reale problemele ridicate de noi și trebuie să le transmită acest lucru și guvernanților. Vorbim de diminuări de salarii cu până la 50% la personalul tesa, administrativ și spitalele de monoprofil, cu plafonările de sporuri.”, a decarat președintele Sindicatului SANITAS Argeș, Doina Fănică, citată de Ziarulargesenilor.ro.
”Nu există în nicio țară din Uniunea Europeană această măsură. Practic, această măsură anuleazăă creșterile salariale din sistemul de sănătate” a declarat Fănică.


