Președintele Klaus Iohanis a anunțat joi că majoritatea școlilor se vor redeschide începând cu data de 8 februarie, dacă situația epidemiologică va evolua la fel ca în ultimele săptămâni. Elevii vor participa la ore în funcție de cele tre scenarii, verde, galben și roșu.
„ Începând din semestrul II, adică după vacanța de o săptămână care urmează la începutul lui februarie, deci din 8 februarie, când începe semestrul II, majoritatea școlilor se vor redeschide. Asta, evident, în condițiile în care pandemia evoluează aproximativ la fel cum am avut evoluțiile în ultimele săptămâni. Asta însemnând: majoritatea școlilor se redeschid, elevii se întorc la școală. Se revine, practic, la sistemul descentralizat care ține cont de evoluția pandemiei din fiecare localitate. În acest fel, în semestrul II, în localitățile care se încadrează în așa-numitul scenariu verde, cu relativ puține cazuri, toate școlile se redeschid fizic, copiii merg la școală. În localitățile care se încadrează în scenariul galben, adică sunt ceva mai multe cazuri de infectare, lucrurile se schimbă în sensul că merg în continuare la școală, mai exact la grădiniță și la școală, copiii de grădiniță, copiii din ciclul primar, clasele I-IV, și copiii din clasele terminale – VIII, XII. În cazul în care localitatea intră în scenariul roșu, continuă pentru un timp să meargă la școală și la grădiniță copiii de grădiniță și de ciclu primar, dar ceilalți nu mai merg la școală.
Este foarte important de știut că toate aceste lucruri vor deveni realitate în măsura în care situația pandemică nu se înrăutățește grav. Trebuie să respectăm restricțiile. Și apropo de restricții, se schimbă evaluarea pentru școli, însă toate celelalte măsuri rămân în vigoare. Nu se schimbă nimic altceva decât evaluarea pentru școli.În data de 2 februarie, înainte să înceapă școala, vom face tot împreună o reevaluare a situației pandemice și decizia finală – repet, decizia finală – va fi luată pe 2 februarie.Dar, încă o dată, dacă evoluția pandemiei va fi cum a fost în ultimele săptămâni, se va intra pe acest scenariu pe care tocmai l-am descris” a declarat președintele Klaus Iohannis