Societatea Apă Canal 2000 SA are în planul de investiții pentru 2019, 26 de lucrări care vizează rețeaua de apă și canalizare a Piteștiului, lucrări executate din resurse proprii.
La momentul actual, s-au efectuat trei dintre lucrări și s-a finalizat procedura de licitație, cu tot cu contractele aferente. După acestea urmează a fi dat ordinul pentru începerea executării lucrărilor pe următoarele zone din oraș:
-Înlocuire conductă apă – inel DN 200 mm, bl. S9, sc. A, B, C, D + traversare stradă, str. Fraţii Goleşti;
-Înlocuire conductă de apă şi branşamente aferente bl. B24-24A, cartier Găvana II;
-Înlocuire conductă de apă şi branşamente aferente bl. Q1, N4, cartier Găvana III;
-Înlocuire conductă apă şi branşamente aferente bl. 54, 29, Calea Craiovei, cartier Craiovei;
-Reţea alimentare cu apă şi canalizare menajeră str. Nicolae Apostolescu.
Termenul final al acestor lucrări este de la 30 la 90 de zile.


