Sindicatul Învățământului Preuniversitar Argesean MUNTENIA, organizație
reprezentativă a salariaților din învățământul argesean, anunță că de luni, 22.05.2023, în
unitățile școlare din județul ARGES se declanșează GREVA GENERALĂ pe termen
nelimitat.
Greva este o continuare a acţiunilor întreprinse de catre Federaţiile sindicale
reprezentative din învăţământ. Declanşarea grevei a fost hotărâtă de organele de
conducere competente ale celor două federaţii sindicale reprezentative din învăţământ, pe
baza rezultatelor referendum-ului, iar momentul declanşării acesteia a fost adus la
cunoştinţa inspectoratelor școlare, instituțiilor și unităţilor de învățământ.
În urma referendumului realizat un procent de peste 80% din membrii noștri de
sindicat au optat pentru declanșarea grevei generale.
În urma experiențelor de la grevele anterioare, recomandăm părinților să nu trimită
copiii la școală, deoarece participanții la grevă nu vor desfășura activități didactice, nu
vor supraveghea elevii care vor veni la școală și nu vor oferi servicii de masă și îngrijire
pentru copiii din creșe și grădinițe cu program prelungit.
Ne exprimăm speranța că educația este, într-adevăr, o prioritate națională pentru
guvernanți și că vor găsi soluții pentru detensionarea conflictului cât mai curând posibil, transmite într – un comunicat SIPA Muntenia.
Argeș: Cadrele didactice intra de luni în grevă generală pe termen nelimitat
Lasă un comentariu